UPDATE.Mandate de arestare pentru 29 de zile emise de Tribunalul Călăraşi în cazul fraudelor bancare estimate la 22 de milioane de euro

UPDATE:  Sâmbătă, un complet al Tribunalului Călăraşi a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele a zece inculpaţi, respectiv Adrian Ruse, Dorel Cristescu, George Radu, Florian Răsuceanu, Niculina Tănase, Victor Fotache, Adrian Botev, Ionel Matei, Florian Lazăr şi Nicolae Moga, aceştia fiind acuzaţi că ar fi beneficiat de credite bancare cu acte false ca persoane fizice sau juridice.

Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti de către avocaţii celor zece arestaţi preventiv.

Tot sâmbătă în jurul orei 10:00 Daniel Ruse a fost găsit şi arestat de poliţişti.

____________________________________________________________

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu”, se arată într-un comunicat al Direcţiei.
Astfel,în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse – au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este estimată la suma de 22 milioane de Euro.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse 100 de persoane in vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse masurile legale în cauză.
Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către SRI.
Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării.

 

corespondent Cristian TUDORACHE

cristian.tudorache [@] informatiadecalarasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *