Primăria oraşului Budeşti a fost sancţionată de către comisarii Gărzii de Mediu cu 10.000 de lei pentru tonele de deşeuri care au acoperit majoritatea aleilor.
Primăria oraşului Budeşti a fost sancţionată de Garda de Mediu cu 10.000 de lei pentru starea odiosă în care arată localitatea. Tone de gunoaie au format adevărate gropi de gunoi în “oraş”. În urma campaniei demarată de prefectură, Garda de Mediu a desfăşurat mai mult controale şi a constatat numeroase nereguli în mai multe localităţi. “Suntem în plină desfăşurare a acestei campanii. La Gurbăneşti s-au găsit deşeuri, la Budeşti. Au fost ceva probleme la Ileana, Gurbăneşti, la Tămădău. De asemenea, la Budeşti aş vrea să atrag atenţia deoarece acea localitate arată ca o groapă de gunoi. Este plin de gunoi peste tot. A fost sancţionată primăria pentru starea de salubrizare de 10.000 de lei. Pur şi simplu, în mijlocul localităţii, 5-10 metri cubi de deşeuri. În ultimii doi ani de zile au mai primit amenzi pe care unele le-au contestat, iar altele au fost achitate”, a declarat prim comisar al Gărzi de Mediu Călăraşi, Rareş Ionescu. Problema, în cazul oraşului Budeşti, o reprezintă faptul că nu există o firmă de salubrizare care să întreţină curăţenia. Din acest motiv, cetăţenii aruncă pe unde pot deşeurile menajere.
Monica Măgureanu
monica.magureanu@informatiadecalarasi.ro
Mai multe despre acest subiect în ediţia de vineri a ziarului Informaţia de Călăraşi
Lasă un răspuns