Fostul prefect „îi dă de lucru” actualului reprezentant al Guvernului în teritoriu (video)

Fostul prefect al judeţului Călăraşi, Emil Muşat, a menţionat că, în timp ce se discută despre legalitatea candidaturii sale, pentru un post de consilier judeţean, recunoscută de Tribunalul Călăraşi şi Curtea de Apel Bucureşti, are de făcut o „sesizare”, către Instituţia Prefectului.
” Sunt şase primari cărora trebuie să le înceteze mandatul, întrucât au plecat din partidul pe lista căreia au câştigat mandatul. Legea spune că, dacă te înscrii în alt partid, ba mai mult îţi depui candidatura sub sigla altui partid, nu mai eşti primar, iar atribuţiile le preia viceprimarul.
Mă refer la primarii din localităţile Plătăreşti, Valea Argovei, Lehliu Gară, Mitreni, Dor Mărunt, Dragoş Vodă
Este un semnal de alarmă pe care îl trag conducerii Prefecturii, în acest moment! Sunt ţinuţi în funcţie nişte primari care nu mai pot îndeplini această funcţie! Să analizeze şi să ia măsură în consecinţă!
Mi-am dat demisia la data de 29 aprilie, prefecţii pleacă şi vin, dar lucrurile merg mai departe! Acord prezumţia de corectitudine, astăzi, pentru că sunt recent numiţi!”, a declarat Emil Muşat.
Acesta a afirmat că, nu încalcă legea funcţionarilor publici, întrucât este suspendat pe perioada campaniei, din postul de execuţie(consilier juridic la Casa de Sănătate), iar după alegerile locale se va hotărî asupra cărei funcţii va rămâne: consilier judeţean ori, va revini la profesia sa, cea de jurist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *