Emil Muşat şi-a înaintat demisia din funcţia de prefect, PSD va numi alt reprezentant al Guvernului

Emil Muşat  a  solicitat Ministerului de Interne, să-i aprobe încetarea exercitării perioadei temporare la funcţia de prefect al judeţului Călăraşi.
” Intru într-o competiţie politică şi, era firesc să fac lucrul acesta. Dacă nu am pretenţii de la mine, nu pot avea nici de la ceillati. Aştept hotărârea de Guvern să aprobe eliberarea mea din funcţia de prefect”.
Acesta se afla pe lista de consilieri judeţeni, propuşi de Alianţa Popular -Crestină.
Întrebat, dacă demisia sa ar putea fi interpretată drept o „miscare” târzie, având în vedere normele în vigoare, Emil Musat spune că a acţionat legal.
” Am mai auzit şi eu, varianta aceasta. Că mi s-ar pregăti o plângere penală… N-au decât. Demonstrează caracterul unora. Câtă vreme am fost prefect al judeţului Călăraşi am sesizat, ce e drept, organele statului, am făcut plângeri penale, dar numai în urma unei baze materiale solide, când am constatat nereguli, de incompatibilitate, conflicte de interese”
Pot să spun că nu am încălcat nicio lege, mi-am înaintat demisia în termen legal. Dacă nu îmi înaintam demisia şi candidam, riscam să fiu demis din funcţia de prefect, dar nu este cazul meu, întrucât am demisionat întâi.
Aşa se menţionează în lege”sub sancţiunea demiterii”

 

Potrivit Legii 67 din 25 martie 2004, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice, republicată și actualizată, art. 118 – “Prefecţii şi subprefecţii nu pot candida şi nu pot participa la acţiunile din campania electorală, sub sancţiunea demiterii din funcţie, decât în situaţia în care demisionează cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor.” (…și nu cu 50 de zile înaintea campaniei electorale, cum în mod eronat s-a încercat trasnmiterea informaţiei)
Emil Musat a menţionat ca, la acest moment, atribuţiile de serviciu au fost delegate subprefectului Nicolae Miu.
Urmează ca PSD-ul să numească prefecţi, în judeţele în care acestia au demisionat.

La Călăraşi, reprezentanţii USL susţin că sunt în discuţii şi, nu pot da publicităţii, momentan, un nume pentru viitorul prefect.

 

Georgiana DRAGOMIR

georgiana.dragomir [@] informatiadecalarasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *