Din 1 septembrie becurile cu incandescenţă nu se vor mai comercializa în ţările membre UE

Începând cu data de 1 septembrie intră în vigoare directiva europeană ce prevede retragerea becurilor cu incandescenţă de pe întreg teritoriul Uniunii Europene.Această masură este menită să ducă la economisirea energiei.

Acţiunea a început în luna septembrie 2009, când au fost retrase de la comercializare becurile cu incandescenţă cu o putere de peste 100 de waţi iar în anii 2010 şi 2011 fiind retrase şi cele de peste 75 şi respectiv 60 de waţi.

Consumatorii vor putea să înlocuiascăbecurile cu incandescenţă cu becuri fluorescente compacte, care consumă cu 75% mai puţină energie decât cele cu incandescenţă, sau cu halogene, echivalente cu cele incandescente din punctul de vedere al calităţii iluminării, dar care consumă cu 25-50% mai puţin.Şi lămpile moderne LED se prefigurează a fi succesoarele naturale ale celor cu incandescenţă din punctul de vedere al calităţii, ele permiţând în plus economisirea a până la 70% din energia consumată.

Comisia Europeană estimează că fiecare cămin va economisi în medie 50 de euro pe an. Va exista şi un impact favorabil asupra mediului înconjurător, durata de viaţă mai mare a noilor becuri permiţând reducerea cantităţii de reziduuri şi vor scădea şi emisiile de dioxid de carbon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *