De 1 Martie încep Zilele Babei Dochia

De 1 Martie încep Zilele Babei Dochia
De 1 Martie încep Zilele Babei Dochia

Tradiţia spune că aşa cum este „baba“ pe care ţi-o alegi aşa va fi anul tău

Legendele primelor zile de martie s-au prins de ani buni şi de orăşeni, aşa că, la fel ca în tot anul, de mâine, prima zi de martie, ne alegem Babele, cu gândul că primim semn că anul va fi mai blând şi mai însorit pentru viaţa noastră. De fiecare dată, ne aducem aminte şi de povestea Babei Dochia şi a celor 9 cojoace ale ei. Baba Dochia simbolizează unul dintre cele mai importante mituri româneşti. Sînt zeci de legende şi poveşti legate de baba cea rea şi cojoacele sale. De mult, în prima zi de martie nici nu se muncea şi nu se scoteau vitele la păscut pentru ca Baba cea rea şi capricioasă să nu aducă necazuri, mai ales asupra femeilor. Prima zi de primăvară din calendar era o sărbătoare şi se respecta cu sfinţenie ca să nu fie secetă, frigul de primăvară să nu facă pagubă în cîmp, iar oamenii să fie apăraţi de furtuni. De asemenea, se credea că prima Babă avea puterea de a feri de înec, de a ajuta animalele să se îngraşe şi de a apăra vitele de boală.

Povestea Babei cu nouă cojoace

Despre Baba Dochia se spune că era cea mai rea babă dintre babele rele pe care le-a purtat pămîntul. Aşa de rea era, încît şi copiii ei cum creşteau fugeau unde le vedeau ochii numai să scape de răutăţile şi de gura ei. Numai un singur băiat, cel mai răbdător, poate pentru că era cam puţintel la minte, i-a fost rămas dintre toţi copiii. Dragomir, aşa îl chema pe băiat, avea o nevastă foarte harnică, dar pentru că el era tot dus cu oile, biata nevastă multe neajunsuri avea de suferit de la zgripţuroaica de Baba Dochia. Nu-i lăsa pic de odihnă şi toată ziua era cu gura pe ea. Ba, de la o vreme, îi puse gînd rău şi vroia cu tot dinadinsul să scape de ea. Aşa o trimise într-o zi la rîu cu o desagă cu lînă albă s-o spele pînă s-o înnegri că altfel o ia de păr şi o răpede pînă în şes de se alege praful din ea. Femeia, cătrănită, se duse la rîu şi o spălă trei zile şi lîna tot nu se mai înnegrea. Ştia doar baba de ce o trimisese, aşa că acuma credea că a scăpat de noră-sa. Dar a treia zi, se trezeşte biata femeie care acum nici nu mai vedea bine de atîta plîns şi nesomn cu doi oameni bătrîni care nu erau alţii decît Dumnezeu şi Sf. Petru cărora li se făcuse milă de cîte îndura biata femeie şi înnegrindu-i lîna o trimiseră acasă.

Pedeapsa Sfîntului Petru

Baba cînd o văzu se uită chiorîş şi la ea şi la lînă, dar nu zise nimic. După o vreme iar o trimise la rîu, dar de data asta să înălbească nişte lînă neagră. Munci biata femeie iar trei zile, dar lîna pas să se înălbească. Către seară iar veniră Dumnezeu şi Sf. Petru, dar acum nu-i mai înălbiră lîna, ci-i deteră o chită de flori de fragi s-o ducă babei. Baba cînd văzu florile de fragi, uită de lînă şi de tot şi strigînd pe Dragomir îi zise: Dragomire, fragile au înflorit şi noi încă n-am măsurat oile. Hai sus la munte să le măsurăm. Şi, grăbită şi furtunoasă cum îi era firea, Baba Dochia plecă aşa cum era îmbrăcată atunci, cu 9 cojoace şi cu Dragomir cu oile după ea. Afară se încălzise bine şi cum mergea repede şi urca la deal se încălzi baba de începu să lepede la cojoace pînă ce ajungînd sus pe munte rămăsese numai în cămeşoi şi poale. Dădu însă Dumnezeu repede o viforniţă cu zloată şi îngheţ, de îngheţară şi se-mpietriră şi baba şi oile şi Dragomir. Şi de atunci de ziua Dochiei, care-i a noua babă, vine o viforniţă şi un frig ca-n dricul iernei şi vai ş-amar de cel ce se încrede în căldura zilelor precedente. Iar pentru ţinere de minte şi pînă astăzi stau în vîrful munţilor stîncile pe care poporul le numeşte Baba Dochia cu oile ei.

Cum îţi alegi Baba?

Cele nouă Babe guvernează cîte o zi din primele nouă zile ale lui martie. Omul trebuie să-şi aleagă o Babă înainte de 1 martie, iar vremea din acea zi va anticipa starea de spirit, norocul şi predispoziţia lui pînă la Babele de anul următor. Astfel, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte, omul va fi voios, sănătos şi îi va merge bine tot anul. În schimb, dacă vremea este întunecată, acela va fi supărăcios şi ghinionist tot anul. Dar nu trebuie să fim supăraţi dacă Baba aleasă e o zi mohorîtă, destinul nu e bătut în cuie, au apărut şi superstiţii care îl îndulcesc. Astfel, dacă ninge sau plouă în acea zi, este semn de bogăţie. De-a lungul timpului, tradiţia s-a tot modificat, aşa încît Babele au ajuns un joc de societate prin care fiecare om îşi dezvăluia latura ascunsă a personalităţii, fiind astfel mai uşor de cunoscut de către ceilalţi. Iar dacă se dovedea instabil ca vremea, rudele îl mustrau şi-l îndemnau să se îndrepte. Astăzi, ne alegem Baba la întîmplare. Dar regula originală ţine cont de ziua de naştere. Dacă aceasta e pînă în 9, atunci Baba e chiar acea zi. Dacă e din două cifre, acestea se însumează pînă se ajunge tot la o cifră. Unele persoane îşi aleg trei babe, corespunzătoare trecutului, prezentului şi viitorului, sau chiar patru, cîte una pentru fiecare anotimp.

Tânăra Dochia, de la poalele Ceahlăului

Oricare ar fi începutul poveştii, la final Dochia cea rea rămîne în cămaşă şi gerul năprasnic o îngheaţă. Dumnezeu o transformă în stană de piatră, pe ea şi turma ei de oi. Aceste stînci pot fi şi astăzi văzute, mitul fiind asociat cu formaţiunile geologice din Bucegi şi Ceahlău denumite chiar aşa: Babele şi Baba Dochia. O singură legendă spune că Dochia a fost o fată care, încă de mică, a fost dusă la schitul de la poalele Ceahlăului. Acolo a crescut. Într-o zi, a descoperit o poiană plină de flori. De atunci, ieşea mereu să dezmierde florile. Alţi prieteni nu avea. Într-o zi a întîlnit un prinţ frumos de care s-a îndrăgostit pe loc. Şi-au făcut multe jurăminte împreună şi erau foarte fericiţi. A venit însă o zi cînd prinţul nu a mai venit, ca de obicei, la locul întîlnirii. Dochia l-a aşteptat zile în şir. Şi, după o vreme, a aflat că el s-a însurat. Vestea a durut-o şi i-a întunecat judecata. A urcat însă pe Ceahlău, unde a rătăcit douăsprezece zile. În cea de-a douăsprezecea zi s-a suit pe vîrful cel mare şi s-a aruncat în prăpastie. De atunci, stînca poarta numele Dochia, iar primele 12 zile din luna martie sînt zilele de rătăcire ale Dochiei. Se spune că aceste zile corespund celor 12 luni ale anului. Şi că aşa cum este ziua, aşa va fi luna din an.

O babă care ajunge Drăgaică

Mitul Babei Dochia are şi o altă variantă. Se spune că ea ar fi fost fiica regelui Decebal, de care s-a îndrăgostit Împăratul Traian.
Fiind urmărită de trupele acestuia, Dochia s-a ascuns în Ceahlău, împreună cu turma de oi. La rugăminţile ei, Dumnezeu a ajutat-o să scape de urmăritori împietrind-o cu turmă cu tot. În unele locuri, Baba Dochia are douăsprezece cojoace, şase rele (şase zile friguroase) şi şase bune (şase zile frumoase). Babei Dochia îi este dedicată ziua de 1 martie, cînd Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte pe sfînta cu nume asemănător: Muceniţa Evdochia Samarineanca. Aceasta înseamnă că tradiţia păgînă s-a suprapus şi a fost asimilată celei creştine. Specialiştii consideră că Baba Dochia este o bătrînă zeiţă agrară, care poate fi asociată marilor zeităţi romane Terra Mater, Diana şi Iunona, dar şi celor greceşti Hera şi Artemis. La români, Dochia se transformă în Drăgaică peste trei luni, iar peste încă trei, devine Maica Precista, la echinocţiul de toamnă. În sfîrşit, la solstiţiul de iarnă se va transforma în babă rea. Astfel, ea trece prin toate stadiile vieţii, de la fecioară, la adult şi, în cele din urmă, ajunge bătrînă, moare şi renaşte în fiecare an.

Mărţişorul a fost ţesut de Dochia

• De ziua Babei Dochia, pe 1 martie, se dăruiesc mărţişoare, simbol de care sînt legate multe superstiţii. Se spune că aceia care vor purta mărţişorul pînă la biruinţa primăverii vor avea noroc tot anul. Mărţişorul nu se aruncă, acesta este un talisman care trebuie aninat într-un pom înflorit sau trandafir şi a fost ţesut de însăşi Dochia în timp ce urca muntele. Pe vremea dacilor, mărţişoarele se confecţionau în timpul iernii şi erau nişte pietricele albe şi roşii înşirate pe o aţă. Uneori, erau monede atîrnate de fire subţiri de lînă, negru cu alb. Tipul de monedă (aur, argint sau bronz) indica statutul social. Erau purtate pentru noroc şi vreme bună. Dacii credeau că aduc fertilitate, frumuseţe şi previn arsurile solare. La sfîrşitul secolului XIX, părinţii dăruiau mărţişoare fetelor şi băieţilor, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui. La sate s-a păstrat superstiţia ca în această zi să se lege la fiecare pom roditor cîte un fir de aţă roşie, ca să facă poame multe la vară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *