CSM a dat aviz negativ pentru ordonanţele graţierii şi amnistei

CSM a dat aviz negativ pentru ordonanţele graţierii şi amnistei
CSM a dat aviz negativ pentru ordonanţele graţierii şi amnistei

Plenul CSM a dat aviz negativ pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor, decizia fiind luată în şedinţa de miercuri. Documentele urmează să fie transmise Ministerului Justiţiei.
Reprezentanţii instanţelor şi ai parchetelor au trimis puncte de vedere împotriva celor două ordonanţe de urgenţă.
Procurorul general Augustin Lazar a confirmat deciziile CSM. Avizul CSM este consultativ.
Sedinta plenului a durat aproximativ o jumatate de ora. La ieşirea din sediul CSM, procurorul general, Augustin Lazar, a declarat că decizia de fi avizate negativ cele doua proiecte de ordonanta a fost luata cu majoritate de voturi.

Înainte de vot, Lazar a spus că adoptarea celor două acte normative ar duce la reconsiderarea aprecierilor pozitive din raportul MCV.

“Raportul MCV pune în evidenţă faptul ca autorităţile statului roman au obţinut rezultate bune şi foarte bune. Sînt progrese remarcabile care au fost obţinute de instituţiile românesti în lupta contra coruptiei si criminalitatii in general. Remarc unele proiecte cum ar fi acele proiecte de acte normative si care daca ar fi adoptate, ar conduce la o reconsiderare a aprecierilor pozitive care s-au facut pana acum”, a arătat Augustin Lazar, inainte de inceperea sedintei plenului CSM.

Intrebat ce părere are despre proiectul de ordonanţă care ar înjumătăţi pedepsele violatorilor de peste 60 de ani, Lazar a spus ca “nu ar trebui să ne gîndim la aceste aspecte cînd societatea româneasca se confruntă cu un val de criminalitate, cînd ne aşteptam la alt val de criminalitate, cu terorism, cu tot felul de probleme de criminalitate transfrontalieră, criminalitate violenta, noi acum să ne gîndim la acte de clemenţă… Observaţi ce se intîmpla intr-o lume dinamică, in care oamenii circulă peste tot, cînd sînt diverse semne de nervozitate nu numai la noi, în Europa şi in lumea intreaga”.
Şedinta plenului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în care au fost avizate negativ proiectele de ordonanta de urgenta privind gratierea si modificarile codurilor penale a avut loc miercuri, fără ministrul Justitiei, Florin Iordache.
Ministrul Justiţiei este membru de drept al CSM, dar nu este obligat să vină la şedinţele plenului Consiliului.
La şedinţă au participat, pe lînga membrii CSM, preşedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Cristina Tarcea, şi procurorul general, Augustin Lazar.
“Instantele si parchetele ne-au comunicat punctul lor de vedere cu privire la cererea Ministerului Justitiei in vederea acordarii unui aviz pe cele doua proiecte de ordonante”, a spus Mariana Ghena, presedintele CSM, inainte de inceperea sedintei plenului.
Proiectele de OUG privind gratierea si modificarile codurilor penale au fost transmise de Ministerul Justitiei pe 19 ianuarie la CSM pentru avizare.

Şi preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat împotriva acestor modificări, demarînd procedurile pentru a se lămuri aceste aspecte printr-un referendum.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *