Clasa pregătitoare rămâne în învăţământul obligatoriu.Ori la şcoală, ori la grădiniţă

Clasa pregătitoare rămâne în învăţământul obligatoriu de la şase ani şi poate fi organizată în şcoală sau în grădiniţă, decizia privind locul unde vor învăţa copiii fiind luată în funcţie de spaţii, după consultarea părinţilor, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
„A fost semnat un acord care prevede menţinerea clasei pregătitoare ca parte a învăţământului obligatoriu începând cu vârsta de şase ani. De asemenea, organizarea clasei pregătitoare va fi mai flexibilă din punct de vedere al locului de desfăşurare a activităţii. Altfel spus, directorul şcolii prezintă părintelui oferta pentru clasa pregătitoare în funcţie de spaţiile disponibile, respectiv în şcoală sau în grădiniţă” a spus Remus Pricopie.

 
Indiferent de locul unde este organizată clasa pregătitoare, fie la şcoală, fie la grădiniţă, activitatea se va desfăşura după acelaşi curriculum, cu personal calificat pentru învăţământul primar.
Dacă un copil are vârsta de şase ani, dar părintele nu doreşte înscrierea în clasa pregătitoare, acesta trebuie să facă dovada că respectivul copil nu corespunde pentru această formă de învăţământ.
Pentru organizarea clasei pregătitoare vor continua investiţiile, respectiv că va fi achiziţionat mobilier şcolar în valoare de 16 milioane de lei şi materiale didactice de opt milioane de lei, până cel târziu la 1 septembrie.
Acolo unde nu sunt spaţii pentru organizarea clasei pregătitoare, inspectoratele şcolare vor implica autorităţile locale pentru identificarea acestora.

 
Până la 31 martie va fi aprobată metodologia de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, aceasta urmând să fie mai flexibilă, astfel încât părinţii să aibă mai multe opţiuni.Astfel, părinţii vor putea opta pentru grădiniţă sau şcoala de cirscumscripţie, ministrul Educaţiei precizând că aceasta este o opţiune garantată. De asemenea, dacă părinţii vor opta pentru o altă unitate de învăţământ decât cea de circumscripie, solicitarea va putea fi rezolvată în funcţie de locurile disponibile şi pe baza unor criterii de departajare.
Înscrierile în clasa pregătitoare sunt stabilite pentru luna aprilie, potrivit acordului semnat de ministerul Educaţiei cu federaţiile sindicale şi cu asociaţiile de părinţi din învăţământul preuniversitar.Acelaşi acord prevede ca în acest an să se permită înscrierea în clasa I a acelor copii care nu au parcurs clasa pregătitoare deşi aveau vârsta prevăzută de lege pentru acest lucru.

 
Înscrierea copiilor în funcţie de vârsta la 31 august 2013 într-o formă de şcolarizare se va face după mai multe criterii. Astfel, copiii cu vârstă mai mică de şase ani se pot înscrie în clasa pregătitoare, dar nu obligatoriu, numai după ce se va face o evaluare specifică a acestuia.
Copiii cu vârste cuprinse între şase şi şapte ani se vor înscrie obligatoriu în clasa pregătitoare, iar cei vârstă mai mare de şapte ani se vor înscrie în clasa I, potrivit acordului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *