Borcea, primarul Aniel Nedelcu: “Încheiem proiectele aflate în implementare, în comuna Borcea!”

Borcea, Primarul Aniel Nedelcu: “Încheiem proiectele aflate în implementare, în comuna Borcea!”
Borcea, primarul Aniel Nedelcu: “Încheiem proiectele aflate în implementare, în comuna Borcea!”

Primăria comunei Borcea se pregătește să intre în ultima lună a anului, cu lucrările încheiate. Primarul Aniel Nedelcu ne-a declarat că vremea bună a permis ca proiectele începute, în acest an, să fie implementate până la finele lunii noiembrie, fiind vorba de asfaltări de drumuri și turnarea de rigole betonate.

“Încercăm să încheiem toate lucrările pe care le-am început, pe parcursul anului 2016. Se apropie sezonul rece, iar lucrurile nu vor mai putea fi executate mult timp. Suntem aproape de finalizarea proiectelor: modernizare străzi și șanțuri de captare a apei pluviale. Am încheiat proiectul realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală și am semnat recepția lucrărilor de asfaltare a10 km de drum, în satele Borcea și Pietroiu. Am încheiat,  săptămâna trecută și cu turnarea betonului pentru șanțurile de captare a apei pluviale, pentru că vine vremea rece.

După aceea, ne vom pregăti pentru începutul iernii și sărbătorile specifice acestui anotimp. Chiar am discutat cu consilierii locali pentru a face un mic orășel al copiilor,în părculețul din fața primăriei Borcea. Vom oferi cadouri tuturor copiilor, de la grădniță și până la liceu, adică vom avea pregătite aproape1800 de pachete, așa cum s-a întâmplat în fiecare an.

Dacă ne referim la situațiile pe care le întâmpinăm, în acest moment, suntem la finalizarea procedurii de acordare a ajutoarelor pentru încălzire, unde avem depuse 400 de dosare. Este posibil să mai apară și alte cereri, pentru că procedura este greoaie, oamenii trebuie să vină cu adeverința de la finanțe, cu venitul realizat pe tot parcursul anului. Dacă au realizat venituri pe teritoriul altor primării, din județ sau din țară, îi ajutăm să primească, aici, adeverințele de venit, pe faxul instituției noastre. Îi ajutăm și cu adeverința cerută de la Finanțe, pentru a nu mai cheltui fiecare bani, dus-întors, până la Călărași, pentru o hârtie. Atunci când se strâng 100 de cereri, un funcționar de la Primărie merge și le depune, după care, tot el, se întoarce să ia adeverințele.

Din bugetul local și noi dăm ajutor de încălzire, dar numai pentru persoanele care sunt în evidența primăriei, în baza Legii 416, unde sunt înregistrate 40 de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *