În toate bisericile şi mănăstirile se face, în data de 6 ianuarie, sfinţirea „Apei celei Mari“, numită în popor Agheasma Mare
Creştinii ortodocşi şi cei catolici prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, sărbătoare care corespunde cu a şasea zi a creaţiei biblice, a şasea zi din calendarul creştin. Boboteaza, care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, reprezintă botezul – scufundarea de trei ori în apa Iordanului a Mîntuitorului Iisus Hristos de către Sfîntul Ioan Botezatorul. În toate bisericile şi mănăstirile se face astăzi sfinţirea „Apei celei Mari“, numită în popor Agheasma Mare şi considerată de creştinii ortodocşi miraculoasă.
Puterea agheasmei
În toate bisericile, începînd din Ajunul Bobotezii preoţii pregătesc agheasma cu care se sfinţesc casele, animalele şi, în general, toate lucrurile folositoare. Se crede că agheasma adusă de la biserică la Bobotează are puterea de a vindeca bolile, aduce noroc şi spor. Este păstrată tot anul într-un mic vas, lîngă icoană, şi are calitatea de a nu se altera în timp, chiar dacă vasul nu este acoperit. Dacă totuşi agheasma mare păstrată de la Bobotează devine vîscoasă sau capătă gust neplăcut, se crede că o persoană din casa respectivă a comis un mare păcat sau că asupra casei a fost aruncat un mare blestem, pe care numai preotul îl va putea desface. De obicei, se crede că sînt suficiente cîteva picături din această agheasmă pentru a vindeca deochiul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului sau chiar sterilitatea.
Apa făcătoare de minuni
Agheasma Mare se face numai o dată pe an, Agheasma Mică, oricînd este nevoie. Numai preotul are harul de a transforma apa obişnuită în apă sfinţită. Ea are puteri tămăduitoare asupra bolnavilor. În fiecare dimineaţă, credincioşii trebuie să bea din apa sfinţită, pe nemîncate, vreme de opt zile. Trebuie rostită şi o rugăciune. Agheasma Mare se păstrează în casă, putînd fi consumată la necaz, în posturi şi la marile sărbători ortodoxe. Se spune că mulţi bolnavi care s-au stropit sau au băut Agheasmă Mare s-au tămăduit.
„Acesta este Fiul Meu cel iubit“
De Bobotează are loc prima Teofanie, adică arătarea Sfintei Treimi, de la venirea în lume, ca om, a Fiului lui Dumnezeu. În acea clipă, cerurile s-au deschis, Duhul Sfînt în chip de porumbel a stat deasupra Mîntuitorului, iar glasul Tatălui Ceresc s-a auzit zicînd: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit“, iar Fiul primeşte botezul pocăinţei de la Ioan, în Iordan. Sărbătorirea Botezului Domnului se mai numeşte, după un termen grecesc, şi Epifanie, adică „Arătarea Domnului“. Se zice că în această zi, o dată cu sfinţirea apei de către preot, sînt sfinţite toate apele pămîntului. De aceea, femeile nu spală rufe în următoarele opt zile, pînă la sfîrşitul praznicului. Sărbătoarea Botezului Domnului (sau Iordanul) este urmată de ziua cinstirii lui Ioan Botezătorul.
Iordănitul femeilor
La riturile creştine de sfinţire a apei, de botezare a credincioşilor, de scufundare a crucii în apă, poporul a adăugat numeroase practici de purificare: stropirea, spălatul sau scufundarea rituală în apa rîurilor sau lacurilor, strigături şi zgomote, aprinderea focurilor, afumarea vitelor şi a anexelor gospodăreşti. În satele din nordul ţării se păstrează încă o tradiţie veche numită „Iordănitul femeilor“. Femeile se adună în grupuri mari la cineva acasă, unde aduc diverse alimente (ouă, făină, carne) şi băutură. După ce iau masa, spunînd că se „iordănesc“, ele cîntă, joacă şi chiuie toată noaptea. Dimineaţa ies pe stradă, unde iau pe sus bărbaţii care le apar întîmplător în drum, ducîndu-i cu forţa la rîu şi ameninţîndu-i că-i aruncă în apă dacă nu „se răscumpără“.
Piftie şi grîu fiert
Pentru ziua de Bobotează, femeile prepară piftie şi grîu fiert, alimente care, se crede, au un puternic caracter ritualic, aducînd în case belşug şi noroc. Tot gospodinele au mare grijă să adune toate rufele spălate şi puse la uscat prin curte, pentru ca nu cumva dracii care fug în pustiu cînd preotul sfinţeşte apa să se ascundă prin rufele uitate afară. Vînătorii au şi ei credinţele lor pentru această zi. Cel care înmoaie primul ţeava puştii în apa abia sfinţită va ochi fără greşeală şi va avea mult noroc la vînat întregul an. Tot în ziua de Bobotează se credea că pruncii care s-au născut morţi sau au murit fără a fi botezaţi îşi pot primi botezul prin turnare de agheasmă pe mormîntul lor, pînă în amurgul Bobotezei, luată în această zi de la şapte biserici. În noaptea de Bobotează se spune că se deschide cerul şi orice dorinţă i se va îndeplini celui care a asistat la această minune.
Ioan a pregătit botezul tuturor creştinilor
• Botezul pe care l-a făcut Ioan nu era identic cu Botezul pe care îl va institui Domnul după Învierea Sa din morţi. Chiar Sfîntul va recunoaşte că între cele două Botezuri, există o diferenţă fundamentală, spunînd: „Eu unul vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine… vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc” (Mt.1,11). Ca trimis al Tatălui, să pregătească şi să anunţe venirea Fiului în lume, Ioan îi îndemna pe oameni să se facă vrednici de această minunată arătare. Predica lui era pe cît de scurtă, pe atît de fermă şi de desluşită: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor“ (Mt. 3,2). Botezul lui Ioan era unul pregătitor. Abia Botezul pe care-l va institui Hristos Domnul va fi Botez mîntuitor. Ioan boteza în numele său şi din propria sa iniţiativă. Botezul creştin, Taina Sfîntului Botez urma să fie administrată de o poruncă; cu trimitere către toată lumea şi să fie făcut în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh. „În numele“ vrea să însemne „cu puterea Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh“, deci cu putere dumnezeiască şi cu efecte pe masură. Testamentul lăsat de Mîntuitorul Apostolilor Săi a fost să meargă în toată lumea şi să împărtăşească acest Botez tuturor popoarelor, învăţîndu-le să păzească toate cîte a poruncit El, adică toată Evanghelia (Mt. 28,19). Începînd de la Ierusalim au plecat în toată lumea, botezînd neamurile şi făcînd să crească şi să se întărească Biserica, al cărui Cap este Mîntuitorul Hristos. Părăsind ei această lume, au încredinţat urmaşilor lor, episcopilor şi preoţilor, datoria de a săvîrşi lucrul Domnului.
Tradiţii de bobotează
• După liturghie, în unele zone ale ţării, mai ales la sate, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, rîu sau vreun izvor, pentru slujba Sfinţirii Apelor. Cînd începe slujba, vînătorii şi pădurarii satului împuşcă peste ape ca să alunge duhurile necurate. Dacă este destul de frig, se pregăteşte o cruce de gheaţă pentru a marca locul slujbei, iar la sfîrşit preotul aruncă în apă o cruce de lemn pe care feciorii satului se reped să o scoată, chiar dacă este ger de crapă pietrele. Se zice că
atunci cînd preotul aruncă în apă crucea, dracii ies din apă şi o iau la fugă pe cîmp.
Ce trebuie să ştiţi despre Aghiasma Mare
• Aghiasma Mare este apa sfîntă pe care orice creştin trebuie să o aibă în casă şi să o bea. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas numit şi aghiasmatar, şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe. Cu această apă sfinţită se stropesc persoanele şi lucrurile. Se întrebuinţează, de pildă la botezul copiilor, la rugăciunea pentru durerea de cap, la rînduiala de curăţire a fîntînii spurcate, la binecuvîntarea începerii semănăturilor, la vasul cel spurcat, la ţarinele (holdele), viile şi grădinile bîntuite de lăcuste şi gîndaci, la Sfinţirea crucii şi a troiţei, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor bisericeşti.
• Aghiasma Mare se foloseşte de asemenea la Sfinţirea bisericii şi a antimiselor, a Sfîntului Mir şi a altora. Fiecare creştin sau fiecare casă trebuie să ia din Aghiasma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă din ea pe nemîncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post, sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales cînd nu ne împărtăşim. Se obişnuieşte ca credincioşii să bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile în şir, începînd din ajunul Bobotezei, pînă la încheierea praznicului, adică pînă la 13 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mîngîia luînd aghiasmă şi apoi anaforă. Cînd ne împărtăşim, Aghiasma se ia după împărtăşire, fiind mai mică decît Sfânta împărtăşanie, iar cînd luăm anaforă, Aghiasmă se ia înainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.
• Putem stropi cu Aghiasmă casa, curtea şi grădina, vitele şi chiar ogoarele şi livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credinţă. Căci apa aceasta, avînd într-însadarul şi puterea dumnezeiască a Sfîntului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărînd de rele, de necazuri şi de primejdii. Cuvîntul „aghiasmă“ provine din grecescul „to aghiasma“ şi însemna „sfinţire“. În popor, prin aghiasmă se înţelege atît apă sfinţită, cît şi slujba propriu-zisă de sfinţire a acesteia.
Lasă un răspuns