Proba scrisă la Limba și literatura română de la Bacalaureatul din 2017 s-a încheiat. Iată ce subiecte au avut de rezolvat candidaţii:
Profilul real. Absolvenţii de liceu de la profilul real care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la examenul de Bacalaureat 2017, au avut de scris un eseu în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ aparţinând lui Ioan Slavici sau lui Liviu Rebreanu, dar şi de redactat un text argumentativ despre rolul comunicării în reuşita unui proiect de echipă. La proba scrisă la Limba şi literatura română, profilul real, elevii au primit un fragment din poezia „Alt cântec” de Adrian Maniu, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului, precum rolul cratimei, elemente care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic, precizarea a două motive literare, prezentarea semnificaţiei a două figuri de stil sau ilustrarea a două trăsături ale genului liric. La al doilea subiect, candidaţii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul comunicării în reuşita unui proiect de echipă. La al treilea subiect, elevii au avut de scris un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text aparţinând lui Ioan Slavici sau lui Liviu Rebreanu.
Profilul uman.Absolvenţii de liceu de la profilul uman care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la examenul de Bacalaureat, au avut de scris un eseu în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda, dar şi de redactat un text argumentativ despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică. La proba scrisă la Limba şi literatura română, profilul uman, elevii au primit o poezie de Ion Voinea, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului. La al doilea subiect, candidaţii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică. La al treilea subiect, elevii au avut de scris un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda. Peste 135.000 de candidaţi erau așteptați să susțină proba de Limba şi literatura română, prima dintre probele scrise ale bacalaureatului. Examenul va continua marţi cu proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie. Ultima probă scrisă este programată vineri, 30 iunie. Afişarea primelor rezultate de la Bacalaureatul 2017 este prevăzută pe 5 iulie, când vor putea fi depuse şi contestaţiile. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.
Lasă un răspuns