BAC 2016: Absolvenţii de liceu vor susţine luni examenul oral de limba română

BAC 2016: Absolvenţii de liceu vor susţine luni examenul oral de limba românăLuni, 13 iunie, începe prima sesiune a examenului de Bacalaureat la care s-au înscris 137.444 de absolvenţi de liceu, prima probă fiind evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, anunţă Ministerul Educaţiei.
“În vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2016) s-au înscris 137.344 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 114.993 de candidaţi (71,23%) provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi (28,77%) provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, elevii înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 133.410 – zi, 1.851 – seral şi 2.083 – frecvenţă redusă”, transmite Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă.

Instituţia informează că, potrivit datelor, în anul şcolar 2015-2016 există înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu.

 

Prima sesiune începe luni, 13 iunie, cu proba orală la limba română, care se va desfăşura pe parcursul a trei zile. În intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă iar în perioada 21-24 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale. Probele orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, programată între 27 iunie şi 1 iulie.

“Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu”, mai transmite Ministerul Educaţiei.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, încep luni, 4 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *