Acţiunile Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor în săptămâna 31 iulie – 3 august

Pe lângă activitatea curentă de relaţii cu publicul, reprezentanţi ai serviciului au participat la o acţiune de depistare a persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi nu au documente de identitate, procedând la punerea lor în legalitate. În urma acestei acţiuni, s-au eliberat 20 de cărţi de identitate pentru persoane între 14 şi 18 ani. Tot în cursul săptămânii trecute, 306 persoane au depus documente necesare pentru eliberarea actelor de identitate la sediul serviciului. Au fost eliberate 168 cărţi de identitate şi 7 cărţi de identitate provizorie. Acestea din urmă, au fost eliberate în lipsa dovezilor de domiciliu sau a actelor de stare civilă. De asemenea, au fost înregistrate 62 de decese şi 37 naşteri. În conformitate cu Strategia Guvernului României privind îmbunătăţirea situaţiei romilor, 9 persoane au fost puse în legalitate, eliberându-li-se acte de identitate.
Pe linie de stare civilă, în săptămâna menţionată au fost oficiate 5 căsătorii şi s-au depus 9 dosare în vederea încheierii căsătoriei.

 

 
Pe lângă aceste activităţi, este de menţionat colaborarea cu responsabilii din unităţile sanitare şi de protecţie socială în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei referitoare la actele de stare civilă şi cele de identitate. În acest context, unitatea mobilă s-a deplasat la Complexul de Servicii pentru Copii cu Handicap Sever, pentru a prelua imaginea şi docuementele necesare pentru eliberarea primei cărţi de identitate a unui beneficiar al acestui centru.
Munca ofiţerilor de stare civilă se desfăşoară inclusiv în zilele de repaus săptămânal (cu prepondenrenţă în domeniul oficierii căsătoriilor şi a eliberării certificatelor de deces). Datorită politicii de austeritate, orele suplimentare prestate de salariaţii acestui serviciu nu pot fi recompensate financiar, dar nici cu timp liber pentru că ar însemna diminuarea capacităţii de lucru cu publicul şi rezolvarea mai puţin operativă a solicitărilor cetăţenilor sosite în timpul săptămânii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *