18 iulie: COD GALBEN de CANICULĂ. Temperatura maximă ajunge la 37 de grade Celsius

Meteorologii ANM au emis o nou avertizare cod galben de caniculă in țară.

Marți valul de căldură se va menține în sudul, sud-estul și local în vestul și centrul teritoriului. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 17 și 22 de grade.

Sudul țării se află astăzi sub avertizare cod portocaliu de căldură și disconfort termic. Astfel, marți, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, valul de căldură va persista și va fi caniculă. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 38…39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general peste 20…22 de grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *