Primarul PSD, Marius Dulce: ”Cei care au umblat cu șobolanul în mână și au tras de tartan n-or să vadă niciodată realizările noastre”

Miercuri, 3 aprilie, la sediul organizației municipale a PSD Călărași primarul în exercițiu, Marius Dulce, și-a prezentat viitorii colegi de echipă în viitorul mandat dacă vor fi aleșii călărășenilor.

Vă prezentăm principalele declarații susținute în cadrul conferinței de presă:

Primarul Marius Dulce: ”Astăzi am doi viitori colegi lângă mine, o am pe doamna doctor Georgiana Enache și pe domnul doctor Vlad Sârzea. Vreau să vă spun în primul rând că am fost validat de Partidul Social Democrat pentru o nouă candidatură. Asta înseamnă că în cei trei ani și jumate în care am ocupat funcția de primar al municipiului Călărași am muncit, am fost recunoscut de către Consiliul politic Național la București. Se vede cu ochiul liber cât muncim pentru cetățeni. Nu știu dacă e mult sau puțin. 

În mandatul de trei ani jumate, sunt contractele semnate de primăria Municipiului Călărași de peste 70 de milioane de euro. Banii, reprezintă munca echipei mele administrative și respectul pentru cetățenii deja sătui de promisiuni neonorate. Mandatul Dulce este și va fi al modernizării municipiului cu investiții, după cum urmează. 

Nu știu dacă sunt puțini aproape 30 km de infrastructură rutieră și pietonală. Nu știu dacă sunt puțini în 3 ani jumate, peste 300.000 m² de parcări alei între blocuri. Aceste parcări înseamnă undeva la 3000 de locuri. Acum spuneți dumneavoastră, dacă sunt puține, sunt multe, dar sunt moderne și urmează să le modernizăm pentru că vrem să aducem un iluminat public modern în zonele respective, să avem camere de luat vederi în zonele respective. Am modernizat 7 locuri de joacă. Am făcut încă 8 locuri de joacă, nou înființate moderne, dar se pare că unii oameni care își doresc să intre în primărie s-au dus și au început să tragă de tartan ca să arate că nu a fost bine lipit. Și mai pun și poze. Cea mai sensibilă lucrare de care tot am vorbit a fost modernizarea străzii București. Nu sunt puțini să știți, avem 6 km jumate de infrastructură rutieră și pietonală. Facem o pistă de biciclete.

Spuneau că nu trebuia făcută, dar ca să modernizăm orașul trebuie să facem și acest lucru și trebuie cineva să-și asume și astfel de lucrări. Că pe principiul, dacă nu faci nimic, nu poți fi acuzat de nimic, n-ai ce să cauți la primărie.  

Am făcut lucrări de modernizare la unitățile de învățământ și vom face și în continuare, pentru că pe PNRR am mai lucrat încă 4 unități de învățământ și o să fie Tudor Vladimirescu, Tudor Titulescu, o să fie la economic, o să fie auto și lucrurile astea or să vadă și se văd numai cine vrea să vadă. 

Doar cei care au umblat cu șobolanul în mână. Și au tras de tartan n-or să vadă niciodată. Este un parc frumos înființarea parcului, înființarea parcului din zona de vest cu Sky Park la nivel național, zone verzi 3 locuri de joacă, băncuțe inteligente, alei pistă de biciclete și o să urmeze modernizarea în continuare pentru că putem să facem acest lucru, o să ducem în zona respectivă și aparate de fitness care nu au fost prinse în proiect. Sunt cerute de cetățenii care se plimbă pe acolo.

După aceea vorbim iarăși despre asfaltarea cartierului Mircea Vodă, asfaltarea cartierului Măgureni și înființarea rețelei de canalizare, Asfaltarea in dreptul străzii Independenței și Mihai Kogălniceanu, care de astăzi de ieri se lucrează și la Kogălniceanu și la Independenței. Refacerea străzilor din Cartierul Livada, racordarea la apă și canal a locuințelor, asfaltarea străzilor din cartierul Farfuria. Asfaltarea străzilor din Ceremag, adiacente Prelungirii Caragiale. Baza sportivă din zona Zoo.  Execuția de lucrări din centrul vechi, sunt lucrări care se văd și contează pentru noi în Călărași. Am modernizat centrul, Livadă, Obor, care sunt finalizate.

Modernizarea și echiparea Colegiului Sandu Aldea, remiza auto și refacerea acoperișului la Corpul nou. Construirea noului bazar cuprinzând 87 de spații comerciale. Construirea sediului poliției locale. Și acolo vom avea un sistem de management al traficului modern.   Amenajarea stațiilor de biciclete și o să vedeți că o să fie și funcțional, pentru că toată lumea spune – când începe? Aici a fost vorba de un soft mai deosebit, spun eu că așa au gândit proiectul la momentul respectiv și sunt se pare doar câteva filme prin România care desfășoară astfel de activități și o să vedem și la noi cine va veni să facă această mentenanță și să-i dăm drumul la acest sistem de bănci.

Modernizarea transportului public prin achiziționarea unui număr de 4 autobuze hibrid și amenajarea a 19 stații noi cu afișaj electronic și sistem de monitorizare prin GPS. Așa cum ați văzut stațiile există, sunt în probe și vor fi funcționale. Pista de biciclete cu traseul de la Mircea Vodă parcul Vest până la parcul Central. Modernizarea Centrului comunitar din Oborul nou. Așa cum cere lumea și spune că avem nevoie de verde, vreau să vă spun că am plantat peste 2400 de arbori și arbuști pentru reîntregirea zonelor verzi. Și urmează și asfaltarea străzii Mihail Kogălniceanu care este complementară cu bulevardul 1 Mai. Proiectul meu politic pentru următorul mandat este unul la fel de asumat cu obiective clare și eficiente pentru toți călărășenii. Nu lăsăm nicio zonă în urmă.”

”Vă prezint, doi candidați la consiliul local, doi colaboratori, doi oameni profesioniști. Ce pot să spun, doamna doctor Enache Georgiana cu o vastă experiență. Sunt 2 colegi care au fost asumați în Consiliul local care s-au îndreptat către echipa Marius Dulce. Și cred că aici s-au regăsit acasă. Cred că aici au găsit o politică care să fie pentru cetățeni, nu o politică impusă în care tot timpul să le fie teamă, să ridice mâna în Consiliu sau să aibă o părere proprie.

 

Doctor Enache Georgiana: ”Mă numesc Georgiana Enache sunt medic primar diabetolog, sunt în vârstă de 49 de ani, am un copil de 17 ani.  Am fost timp de trei ani și câteva luni directorul medical al spitalului și m-am regăsit în politica Partidului Social Democrat prin orientarea către binele omului, binele cetățeanului. Eu ca medic, ca structură sunt așa pe fond. Binele oamenilor, binele cetățenilor primează față de binele personal și asta am încercat să urmăresc în întreaga mea activitate și a spitalului. L-am considerat ca un bun al oamenilor, o structură care trebuie să funcționeze tot pentru binele lor și să vină în întâmpinarea nevoilor oamenilor din municipiu. Doar a căuta greșeli în altă parte, este foarte ușor atunci când nu faci nimic să spui. Este rău ce face celălalt. E minunat, toți suntem foarte buni la critică, dar mi-am asumat și am preferat în echipa în care am fost la spital să facem și să mergem înainte cu riscul de a greși. Doar așa putem să ne îndreptăm și să mergem bine mai departe.

Și pe aceste considerente am venit și politic în echipa Partidului Social Democrat, convinsă că aceste proiecte pot merge în continuare mai departe la spital, știți că eram singurul spital județean din țară fără laborator de endoscopie nu se făceau endoscopii decât în privat. Acum avem un laborator de endoscopie funcțional în care se fac și endoscopii digestive superioare și colonoscopii. S-au înființat noi specialități, neurochirurgia, care este funcțională, avem medici minunați. Chirurgia toracică, avem un tânăr medic specialist care a avut curajul să se alăture nouă, să vină în Călărași și să fie pionier în ceea ce privește chirurgia toracică și chirurgie vasculară, nou înființată. Multe din problemele vechi s-au remediat și asta doar cu ajutorul unei echipe orientate către oameni. Și atunci am considerat că este oportun să vin și politic în această echipă și să fac parte din echipa PSD asumată. Continuăm proiectele pentru oameni, mulțumesc.”

 

Doctor Vlad Sârzea: ”Mă numesc Vlad Sârzea și am 39 de ani, sunt din Călărași, născut și crescut aici. Anul acesta îmi închei primul mandat de consilier local, a fost unul de învățare, să spun așa, făcând parte dintr-o echipă mică de 2 consilieri, nu am putut să facem o schimbare majoră, dar am avut o colaborare foarte bună cu domnul primar și cu echipa, ceea ce m-a convins să continui în acest fel, să merg împreună cu această echipă puternică, care dorește să continue niște proiecte concrete, cum a spus și domnul primar, nu doar să criticăm și doresc să facem treabă în continuare și vocea mea să fie mai vizibilă în cadrul acestei echipe.”

 

Marius Dulce: ”Bun mulțumesc, domnule doctor, vreau să vă mulțumesc că ați ați ales echipa PSD, vreau să vă mulțumesc că ați ales echipa Marius Dulce. Acest lucru nu face decât să mă onoreze. Și cu siguranță vom avea proiecte pro frumoase și bune pentru Comunitate.

Am demonstrat că contăm, ați demonstrat atunci când a fost greu, pentru că nu v-ați supus ordinelor politice de la acele momente și ați ales să votați pentru binele Comunității și pentru acest lucru. Vă mulțumesc.”      

 

Jurnalist: – Ce a făcut primăria Călărași pentru tinerii din municipiu, astfel încât ei să rămână în țară?

Marius Dulce: ”Îți dai seama că, în primul rând, pentru tinerii din municipiu trebuie să stai de vorbă cu antreprenorii și de fiecare dată când am ales am o întâlnire cu antreprenorii din județ din municipiu, cei care au fost alături de noi și vor să facă ceva pentru Comunitate, am fost criticat.

Antreprenorii sunt cei mai importanți. Zona privată este cea mai importantă și atunci trebuie să găsești o cale de comunicare cu ei, pentru că ei aduc impozite și taxe la bugetul local. Noi nu existăm decât datorită lor și atunci trebuie să ai ușa deschisă pentru cei care lucrează în zona privată și în felul acesta, când găsești pârghia de comunicare cu ei, poți să creezi locuri de muncă care să fie agreate de tineri, că acum trebuie să gândim din punct de vedere financiar dacă se regăsesc și în zona asta de confort financiar. Tinerii vor rămâne acasă, dar noi în primul rând trebuie să facem acest lucru. O să avem acest dialog cu antreprenorii în care să se regăsească.”

 

Doctor Enache Georgiana: ”Am făcut parte din Partidul Național Liberal, dar medicina este o profesie liberală, dar în același timp este o profesie vocațională și o profesie de suflet și chiar prin jurământul lui Hipocrate în noi ne asumăm faptul că, deși este o profesie liberală, binele și sănătatea omului primează și atunci partea aceasta vocațională și partea orientată către om ne-a făcut să ne alăturăm cel puțin pe mine unei echipe care este centrată și orientată către binele omului dincolo de binele individual. Ca să zic așa, asta m-a făcut și faptul că m-am regăsit eu personal. În proiectele susținute în mandatul trecut de către PSD în ceea ce privește Biserica Ortodoxă, eu, fiind structural ortodox practicant, grupul PSD a venit în întâmpinarea bisericii și a sprijinit Biserica Ortodoxă în proiectele pe care le-au avut. Și aici eu am avut niște opoziții și niște discuții cu fosta echipă și asta m-a determinat să plec din PNL pentru că, deși este un partid național liberal eu nu am simțit libertatea de a-mi exprima. propriile convingeri religioase și nici cumva încurajată să mă dezvolt personal și să cresc, mulțumesc.”

Doctor Vlad Sârzea: ”Cum a spus și colega mea a medicina, este o profesie liberală, dar se ocupă de partea socială a lucrurilor. Deci eu vin din Pro România, care e tot o entitate din zona social-democrată și la fel proiectele emanate de către PSD pentru oraș și pentru județ, pentru spital, pentru partea de sănătate au fost niște proiecte în care m-am regăsit. Pe care le-am susținut de fiecare dată când am avut ocazia, așa că așa cum a spus și domnul primar, am venit de acasă.”

Jurnalist: Domnule primar, ce ne puteți spune despre decizia instanței referitoare la reclamația unui contracandidat și despre declarația acestuia – 40.000 EUR într-o lună pentru deszăpezire, este adevărată?

Marius Dulce: ”Să le luăm pe rând, cred că dumneavoastră, ca și mine aveți această decizie a instanței, omul respectiv este un mincinos, un mincinos care nu știe ce înseamnă administrație. Mi-e greu așa să-i spun numele. Dacă mă iau după decizia instanței se numește Drăgulin Alin Bogdan. Omul acesta a fost a depus niște plângeri în judecată, a dat primăria în judecată că împrumutul nu este legal.

Păi soluția? Pe scurt, respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul Drăgulin Alin Bogdan, în contradictoriu cu consiliul local, municipiul Călărași, ca nefondat cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs se depune la Tribunalul Călărași, sub sancțiunea nulității pronunțată azi 10.01.2024. Păi era vorba de împrumut, așa cum a văzut toată lumea și da, a început să mintă. Nu are altă dezvoltare personală decât minciuna din ce se vede spunea că suntem distruși, că primăria este îndatorată extraordinar de mult. Vreau să vă spun că minte cu nerușinare nici măcar nu știe ce înseamnă administrație și ce se întâmplă acolo, așa cum am spus de prima dată, împrumuturile au fost făcute pentru proiectele europene, pentru că dacă nu există acest împrumut, atunci când a uitat lumea că a fost pandemie.

Au crescut, prețurile a venit războiul, deci la ora asta avem de recuperat pe fonduri europene 77 de milioane de lei. Din care să spunem că ne vor mai tăia ceva 2 % pe unde avem diferența, pentru că știți foarte bine că Rahova, Plevna și Viitor le-am făcut pe fonduri proprii și a trebuit să plătim și acolo. Ăștia sunt banii care s-au rulat în împrumuturi. Și se vor rula în continuare pentru fonduri europene. Pentru că, dacă așa cum am spus, dacă nu aveam această finanțare din împrumut, nu puteam să le ducem la capăt aceste proiecte. Totul se prăbușea.”

”Contractele de deszăpezire în toată țara și în toată în toate județele încep la 15 noiembrie la Călărași, până la 15 martie. Atenție, la Călărași, contractele de deszăpezire au început la 1 decembrie și s-au terminat la finalul lui februarie, pentru că nu mai aveam de ce să ținem acest serviciu de deszăpezire, să îl finanțăm, cu toate că cei care erau în program s-au supărat acolo în speță, cei de la Brai Cata pentru că ei răspund de aceste deszăpezire. Am spus, nu mai avem de ce să plătim și în momentul acesta s-a terminat programul. Este o minciună, pentru că dacă ne uităm în spate cum făcea administrația liberală începea la 15 noiembrie să termină undeva în 15 martie.

Deci nu vorbim de alt contract, deci noi vorbim de deszăpezire. Dacă, întrebați de deszăpezire, documentele vă stau la dispoziție în zilele următoare, dacă doriți vi le putem da să faceți situații comparative.”       

”Vă spun decât atât, eu am fost educat să mulțumim cetățenii pentru că sunt călărășean. Mă întâlnesc în fiecare zi cu ei când ies pe stradă și atunci când faci o promisiune și atunci când minți, nu mai ai ce să cauți în mijlocul lor. Vreau să vă spun că deja au apărut minciuni aruncate pe piață de adversarii mei politici și vorbeam mai devreme adversari slabi dacă mă întrebați pe mine, n-am citit niciun proiect viabil pe care să vină să-l prezinte pentru municipiu. Doar dezinformări, așa cum a apărut peste tot și au început să arunce cu mizerii.

Exemplul cel mai elocvent ați văzut, spus de împrumuturi. Se spune că sunt ilegale și atunci instanța Tribunalului Călărași, declară nul.  Vreau să vă spun decât atât, vreau să vă asigur că eu mă ocup așa cum am făcut-o și până acum de tot ceea ce reprezintă modernizarea Călărașiului. Chiar dacă ei își doresc să mă oprească, tot așa voi face, pentru că am promis cetățenilor că aducem orașul acolo unde trebuie să fie un oraș modern, despre a ne simți acasă, să devină un oraș turistic în viitor. Iar eu nu mă ocup așa cum fac ei să scoată șobolanul din pungă. Probabil că l-au luat de acasă că au uitat să facă curățenie.

Da, se duc să tragă de tartan și o să ne ocupăm de asta. Să urmărim toate aceste acțiuni, pentru că nu este corect să te duci, să tragi de tartan, ca să-ți faci o poză cu tartanul. Dacă îi trebuie puțin tartan, o să-i facem cadou de ziua lui. O bucată de tartan să se joace cu el. Da, pentru că așa sunt. Ei dezinformează, mint și nu au viziune.        

Vă mulțumesc.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *