Vouchere de 10.000 de lei pentru românii care locuiesc la curte: Vezi cum se pot obține banii

Un program inițiat de stat ar putea să vină în sprijinul oamenilor care stau la curte. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit despre proiect și cum ar putea românii să intre în posesia voucherelor în valoare de 10.000 de lei.

Acest program este destinat îmbunătățirii condițiilor de viață ale cetățenilor și susținerii dezvoltării durabile a mediului înconjurător. Ajutorul financiar urmărește stimularea investițiilor în eficiența energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă și reducerea poluării.

Este o inițiativă care vine în sprijinul cetățenilor și promovează preocuparea pentru protecția mediului în rândul populației.

Programul „Rabla pentru sobe” dispune de un buget în valoare de 500 de milioane de lei și are ca obiectiv sprijinirea achiziționării de aparate destinate încălzirii locuințelor. Acest program este destinat locuitorilor din comunele aflate în 27 de județe, conform prevederilor Legii montane nr. 197/2018.

”Programul este în linie dreaptă. Probabil că în decurs de câteva zile se va reuşi centralizarea tuturor celor discutate deja, urmând ca tot în această primăvară să putem să demarăm acest program. Aş reaminti doar faptul că vom dezvolta şi aplicaţia informatică pe care AFM-ul o are deja ca urmare a acestui nou program pe care nu l-am finanţat până acum, dar în orice caz, nu pierdem timpul. Suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am propus şi important este ca în sezonul rece al anului acesta, beneficiarii, cei care vor obţine această finanţare, să se poată bucura de aceste echipamente. Asta înseamnă că, până la iarnă, va trebui să deschidem apelul, să permitem oamenilor să se înscrie, să permitem firmelor să instaleze acele sobe şi, bineînţeles, să le decontăm”, a declarat ministrul Mediului, la finalul ședinței de Guvern.

Astfel, românii eligibili pentru „Rabla pentru sobe” ar urma să beneficieze de o finanțare de 70% din valoarea cheltuielilor. Valoarea voucherelor nu va putea depăși 10.000 de lei, TVA inclus, pentru fiecare aparat de încălzire care deservește o gospodărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *