Flash sportiv

Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, a ieșit din carantină după 14 zile petrecute într-un cămin studențesc. „A fost cea mai grea perioadă din viața mea, sau printre cele mai grele. M-am simţit ca la puşcărie! A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea. Hai să nu spun cea mai grea, dar printre cele mai grele. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu bine!”, a spus Șumudică la Digisport.

Campionatul Ţării Galilor a fost anulat
Campionatul Ţării Galilor a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, iar echipa Gap Connah’s Quay FC a devenit campioană pentru prima oară în istoria sa. Gap Connah’s Quay FC era lider în campionat, cu 56 de puncte, patru puncte avans faţă de New Saints. Locul trei era ocupat de Bala Town, cu 49 de puncte. Vicecampioana The New Saints venea după opt titluri consecutive în Ţara Galilor, în timp ce pentru Gap Connah’s Quay este primul titlu din istorie. La feminin a fost declarată campioană formaţia Swansea.

Djokovic a revenit la antrenamente
Novak Djokovic şi-a reluat antrenamentele la clubul de tenis Puente Romano din Marbella (provincia Malaga), bază sportivă pe care o foloseşte în exclusivitate, respectând toate măsurile de siguranţă împotriva noului coronavirus, informează EFE. Numărul unu mondial a susţinut deja două şedinţe de pregătire pe terenul central Manolo Santana, doar în compania fratelui său Mirko şi a jucătorului spaniol Carlos Gomez-Herrera. Djokovic are acum întregul club la dispoziţie, deşi nu poate folosi vestiarele, aşa cum prevăd reglementările, şi se limitează pur şi simplu să intre pe teren pentru a se antrena.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *