Flash sportiv

Flash Sportiv

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, întrunit pe 13 iunie, a aprobat printre altele şi programul competiţional al ligii a 2 Casa Pariurilor, ediţia 2019-2020, la startul căreia se va alinia şi Dunărea Călăraşi. Prima etapă este programată pe 3 august. Turul se va încheia pe 23 noiembrie. Returul debutează pe 30 noiembrie şi se va încheia anul viitor pe 30 mai.

Antrenorul Dan Alexa s-a despărţit miercuri de Dunărea Călăraşi, echipă pe care a condus-o în calitate de „principal” încă din august 2017, când evolua în liga a 2-a. Sub conducerea sa, „galben – albaştrii” au promovat în premieră în liga 1. În cele 33 de partide din sezonul 2017-2018 al ligii a 2-a, cu el la timonă, Dunărea a obţinut 27 de victorii, 5 egaluri şi o înfrângere, terminând pe primul loc în clasament.

Rîmniceanu a ajuns la Voluntari
FC Voluntari a anunţat oficial transferul portarului Victor Rîmniceanu (29 de ani), care a semnat un contract pe doi ani cu gruparea ilfoveană. În vârstă de 29 de ani, Rîmniceanu a jucat în ultimul sezon pentru Concordia Chiajna, grupare retrogradată în Liga 2, iar acum ajunge la Voluntari din postură de jucător liber de contract.Goalkeeperul trecut pe la CSM Râmnicu Vâlcea, Petronul, CS Otopeni sau Dinamo devenea campion cu Viitorul în sezonul 2016-2017, iar ulterior a mai jucat pentru Sepsi Sfântu Gheorghe şi s-a transferat la Chiajna la începutul lui 2019.

Lobonţ, out de la U Cluj
U Cluj a ratat revenirea în Liga 1 după ce a pierdut barajul cu FC Hermannstadt, scor 1-2 la general. În urma ratării obiectivului, la Cluj au început să cadă capete. Bogdan Lobonţ plăteşte cu postul pentru ratarea promovării, antrenorul urmând să fie demis de la U Cluj, dar soarta tehnicianului a fost decisă după meciul tur, relatează Monitorul de Cluj. Conducătorii de la Cluj urmează să îl numească antrenor pe Costel Enache, cel care a dus-o pe Astra până în finala Cupei României.

Hagi a sunat adunarea
După o binemeritată vacanţă, Viitorul a efectuat ieri primul antrenament înaintea noului sezon. La prima şedinţă de pregătire, Hagi a avut la dispoziţie 20 de jucători:
– portari: Valentin Cojocaru, Alexandru Buzbuchi, Arpad Tordai
– jucători de câmp: Vlad Achim, Andrei Artean, Bas Kuipers, Bradley de Nooijer, Andreias Calcan, Carlo Casap, Eric de Oliveira, George Ganea, Paul Iacob, Gabriel Iancu, Marius Leca, Lyes Houri, Alexandru Măţan, Sebastian Mladen, Andrei Tîrcoveanu, Bogdan Ţîru, Ionuţ Vînă. Au lipsit internaţionalii Ianis Hagi, Denis Drăguş, Virgil Ghiţă, Andrei Ciobanu şi Radu Boboc, prezenţi cu România U21 la Campionatul European de tineret.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *