Flash sportiv

Flash Sportiv

Bianca Andreescu a pierdut finala de la Auckland
Bianca Andreescu, numărul 152 mondial, a pierdut finala cu Julia George (6-2 5-7 1-6), după ce a condus la un moment dat cu 6-2 şi 5-4. Jucătoare din Germania a reuşit să revină în setul doi de la 5-4 (5-7) şi să se impună în decisiv cu
6-1. Aceasta a fost prima finală WTA din cariera tinerei jucătoare canadiene de origine română. În drumul spre finală, Bianca a trecut de două adversare de top: daneza Caroline Wozniacki şi americanca Venus Williams.

Alibec, 28!
Denis Alibec a împlinit 28 de ani pe 5 ianuarie, însă n-a avut prea mult timp să petreacă, deoa-rece pe 6 ianuarie a fost programată reunirea echipei. Mama lui Denis Alibec a postat pe reţelele de socializare poze cu tortul pe care i l-a pregătit fiului său.

Mutare interesantă pe piaţa transferurilor
CFR Cluj l-a convins să semneze pe Ionuţ Rus, un portar de 18 ani care în ultimii ani s-a format la Lazio. Rus a semnat pe cinci ani, aşa cum a anunţat pe Facebook impresarul acestuia, Cătălin Sărmăşan. În vîrstă de 18 ani, Rus s-a format la LPS Banatul, iar în ianuarie 2016 a fost transferat de Lazio. Ionuţ Rus este nevoit să se lupte pentru un loc de titular cu Arlauskis şi cu Jesus Fernandez.

Karolina Pliskova a cîştigat turneul de la Brisbane
Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 8 WTA şi cap de serie 5, a cîştigat, duminică, turneul de la Brisbane, impunîndu-se în finală în faţa sportivei ucrainene Lesia Ţurenko, numărul 27 mondial. Pliskova a cîştigat meciul cu scorul de 4-6, 7-5, 6-2, în două ore şi 12 minute. Potrivit WTA, după terminarea meciului, Pliskova şi-a îmbrăţişat antrenoarea, după care a mers la Ţurenko să vadă dacă este în regulă, jucătoarea ucraineană sucindu-şi glezna în setul trei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *