Un prim vârf al epidemiei de coronavirus în România, după Paşte

Medic Adrian Streinu-Cercel

Medicul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, a declarat că unul dintre scenariile luate în calcul este acela că în următorul an de zile 80% din populaţia de 19 milioane de locuitori ai României ar trebui să facă infecţia cu coronavirus. Streinu-Cercel susţine că „vârful” epidemiei va fi după Paşte, când românii se vor reuni în familii pentru petrecerea sărbătorii, dar că nu ar trebui să facă asta fiindcă cea mai vulnerabilă parte din societate sunt vârstnicii, în rândul cărora infecţia cu COVID 19 poate fi fatală.
Medicul mai explică şi faptul că cea mai bună metodă de a opri sau de a diminua răspândirea coronavirusului ar fi „un stop joc”, o oprire a întregii economii şi toată lumea să stea acasă timp de minimum 6 săptămâni, sau maximum 10.

Forme mai grave după Paşte
„Un prim vârf va fi după Paşte. Avem două valori care vor fi foarte active. Un prim val va fi după Paştele catolic şi un al doilea val va fi după Paştele ortodox, pentru că atunci vom avea conglomerate şi atunci vom avea schimb masiv de informaţie virală între aparţinătorii unor familii, pentru că este obiceiul clasic se adună familia, fiind oameni în familie se adună la mese, deci aceste lucruri fiind cunoscute, calculele sunt uşor de făcut şi de estimat. Dacă punem alături de această întrunire familială un interval de maximum 7-8 zile, cât este incubaţia medie, incubaţia medie e de 5-6 zile, vom avea vârfuri de apariţie a îmbolnăvirilor după acest interval de timp. Deci la o săptămână, 10 zile, ne aşteptăm să înceapă să apară îmbolnăvirile. De data aceasta îmbolnăvirile nu vor mai fi simple, ci vor fi cu un potenţial sever pentru că vor implica şi persoane în vârstă”, explică medicul.

Măsurile trebuie luate acum
„Noi ştim că această evoluţie este de tip dromader, adică o cămilă cu cocoaşă. Capul cămilei îl vedem în momentul de faţă şi este reprezentat de aceste identificări de pacienţi, câte unul, câte doi, câte 10 câte 20 în fiecare zi. După care urmează o perioadă de acalmie şi, din păcate această perioadă de acalmie se va cala exact pe perioada de Paşti, când noi vom genera cu bună ştiinţă contact intra-familial. După care o să apară o altă perioadă de creştere legată tocmai de aceste întâlniri şi de schimb de virus local. Şi atunci va fi cocoaşa propriu-zisă a cămilei, şi atunci vom avea creşteri, şi atunci vom începe să înregistrăm rată de mortalitate. Dacă nu vrem să avem acest lucru, şi presupun că nimeni nu doreşte aşa ceva, atunci trebuie să luăm măsurile de astăzi, nu de mâine, nu de poimâine, ci de astăzi”, este de părere specialistul.

Preferabil, de evitat întâlnirile cu familia
„Ce avem de făcut? Păi trebuie să-i protejăm şi pe unii şi pe alţii. Putem face acest lucru? Categoric că da şi avem mai multe elemente pe care le putem pune în tactică. Un prim element este să limităm circulaţia celor tineri, în aşa fel încât să nu-i contamineze. Şi m-aţi auzit de mai multe ori spunând că tinerii nu trebuie să-şi viziteze părinţii, respectiv bunicii sau străbunicii. Dacă vor să se ducă să-i ajute, le cumpăra cele necesare traiului şi le lasă acele bagaje la uşă sau la poartă, nu intră înăuntru, nu se îmbrăţişează, nu dau mâna, nu se pupă şi pleacă. Toată treaba asta ar trebui să se deruleze pe un interval de două trei luni de zile”, susţine acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *