Un nou lot de vaccinuri Pfizer/BioNTech sosește astăzi

O nouă tranșă de doze de vaccin Pfizer/BioNTech urmează să sosească în România luni, 22 martie. Noua tranșă constă în 345.150 de doze care vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, anunță Guvernul României.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă. Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *