Mustul proaspăt băut cu măsură face bine la inimă, la muşchi şi chiar la oase

Mustul proaspăt băut cu măsură face bine la inimă, la muşchi şi chiar la oase

Se spune că mustul, licoarea făcută din strugurii abia culeşi este elixirul tinereţii. Mustul proaspăt băut cu măsută face bine la inimă, la muşchi şi chair la oase. Această licoare vitaminizează şi remineralizează şi are o mare valoare energetică.   Mustul are, de asememea, efect laxativ şi diuretic, fiind recomandat celor care suferă de constipaţie, rinichi, cu litiaze, anumite forme de reumatism, cum sînt guta şi artrita. Datorită conţinutului ridicat de lecitină, mustul e leac pentru sistemul nervos. Mustul de struguri este recomandat, ca susţinător de efort, pentru cei cu o activitate intelectuală intensă şi poate fi un excelent întăritor pentru convalescenţi şi pentru cei care au trecut printr-o anemie.

Atenţie! Nu e recomandat diabeticilor ori înainte de a urca la volan. Dacă vrem să folosim mustul ca medicament trebuie să avem grijă ca acesta să nu fie fermentat, pentru că pierde mult din calităţile vindecătoare, iar mustul fermentat creşte tensiunea arterială şi aciditatea gastrică. Pentru a obţine beneficii terapeutice, trebuie să bem mustul foarte proaspăt (abia preparat), minimum un litru pe zi, dar maxim 1,5 litri.

Leac pentru inimă
Mustul roşu nefermentat de struguri, arată mai multe studii, conţine o varietate deosebită de flavonoizi. Aceşti flavonoizi fenolici inhibă formarea cheagurilor de sînge, iar antocianinele, prezente în mustul roşu şi strugurii roşii sau negri, au şi ei un efect protector faţă de bolile de inimă, graţie capa-cităţii lor de a inhiba sinteza de colesterol. Antioxidanţii inhibă agregarea plachetară, reducînd considerabil riscul apariţiei infarctului de miocard. Pentru a beneficia din plin de acest efect sanogen se recomandă a se consuma un pahar mare de must pe zi.

Un studiu al American College of Cardiology consemnează   faptul că mustul roşu nefermentat de struguri reduce activitatea plachetară cu aproximativ 75%, faţă de numai 45% cît o reduce aspirina. Mustul mai este indicat în boala cardiacă ischemică şi în cazul celor care au sufe-rit sau care sînt predispuşi la accident vascular cerebral. Are un puternic efect vasodilatator şi antiinflamator.

Cura de must 
Cura de must e simplă: un pahar cu must zilnic, înainte de masă. Doza poate creşte treptat, pînă la un litru şi jumătate maxim pe zi. Prin conţinutul lui mare în zaharuri uşor absorbabile şi în vitamine, mustul măreşte rezerva de glicogen din ficat şi îmbunătăţeşte starea funcţio-nală a acestuia, mai ales în bolile cronice.

Alte boli care se tratează cu must: tulburările de nutriţie, unele stări alergice, bolile căilor respiratorii (laringite cronice şi tuberculoase), scrofuloză, anemie, rahitism, astenie. Conţinutul ridicat de săruri de fosfor al mustului îl recomandă celor cu activitate in-telectuală intensă. Mustul se poate administra în toate bolile pentru care se instituie dieta cu lapte: nefrite, ciroze, febră tifoidă, neurastenie, tuberculoză, enterocolite, cistite. Gingivitele pot fi eficient combatute prin clătiri locale cu must de struguri.

Mustul are numeroase şi foarte eficente aplicaţii în cosmetică, pentru îngrijirea tenului, contribuind la reîmprospătarea acestuia. Strugurii negri sînt mai bogaţi în tanin şi produşi antocianici, avînd calităţi to-nice mai accentuate, în plus, contribuie la îmbunătăţirea vederii. Dar mustul este cu adevărat leac pentru frumuseţe atunci cînd este băut. Este elixirul tinereţii veşnice, practic, ajută pielea să redevină frumoasă şi trupul să-şi recapete vioiciunea de odinioară.

Cu măsură
Deşi e dulce şi gustos, mustul trebuie consumat cu precauţii, altfel se transformă într-un aliment periculos. Mustul are un conţi-nut bogat în tanin, o substanţă care irită mucoasa intestinală. De aceea, va fi consumat proaspăt, înainte de începerea procesului de fermentare.

Nu este recomandat persoanelor care au probleme de colon sau ciroză hepatică. Toate persoanele care suferă de boli grave nu trebuie să bea must în cantităţi mari, pentru că efectul de purgativ poate crea dezechilibre grave din cauza pierderilor prin scaun. Mustul le este permis şi copiilor, însă în cantităţi moderate.

Mustul de mere
Nu chiar aşa de celebru, dar foarte apreciat pentru calităţile terapeutice, este şi mustul de mere. I se mai spune cidru şi este un bun laxativ, fiind indicat în constipaţie, reumatism, hemoroizi, gută şi în regimul pentru slăbire.

Mustul de mere creţeşti e bun ca mască pentru tenul gras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *