Ponta crede că România are nevoie de o relaţie cât mai bună cu instituţiile europene

Victor Ponta a declarat, la Bruxelles, unde a participat la Congresul PES, că preşedintele CE şi preşedintele PE au o poziţie “mult îmbunătăţită” în privinţa României şi a precizat că ţara noastră are nevoie de “o relaţie cât mai bună cu instituţiile europene”.

 
Victor Ponta a declarat că îşi doreşte ca România să aibă o relaţie foarte bună cu instituţiile europene, accentuând în acelaşi timp şi poziţiile mult îmbunătăţite ale preşedinţilor CE şi PE cu privire la România.

“Vreau să comentez extrem de pozitiv poziţia mult îmbunătăţită a preşedintelui Comisiei Europene, dl Barroso, a preşedintelui PE, dl Schulz. (…) Îmi doresc ca România să aibă o relaţie foarte bună cu instituţiile europene, îmi doresc ca toate lucrurile care au fost neclare să fie clarificate, fără a pretinde că toată dreptatea e de partea mea, ci pur şi simplu pas cu pas să rezolvam problemele. (…) România are nevoie de o relaţie cât mai bună cu instituţiile europene”, a subliniat prim-ministrul Victor Ponta, conform unui comunicat al PSD.

 
Premierul Victor Ponta a declarat la Bruxelles, după întâlnirea cu preşedintele PE, Martin Schulz, că l-a asigurat pe acesta, cât şi pe preşedintele CE, Jose Barroso, că România a depăşit criza politică şi că “ambele părţi” şi-au învăţat lecţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *