Klaus Iohannis: Dezbatere electorală fără Viorica Dăncilă

Klaus Iohannis: Dezbatere electorală fără Viorica Dăncilă

Klaus Iohannis a susţinut o conferinţă de presă la sediul central al PNL. Este prima sa conferinţă de presă în campania electorală şi prima susţinută în afara Administraţiei Prezidenţiale. Înainte ca ziariştii să pună întrebări, Klaus Iohannis a mulţumit românilor pentru prezenţa la vot din primul tur al prezidenţialelor. „Multumesc românilor care au venit în număr mare la vot. Mulţumiri speciale Diasporei, care s-a mobilizat în mod exemplar şi în condiţii mai bune, au avut la dispoziţie, inclusiv la cererea mea, mai multe secţii, trei zile de vot. Mulţumire specială celor care m-au votat pe mine“. Iohannis a explicat de ce nu crede oportună o dezbatere cu Viorica Dăncilă şi a anunţat că marţi va organiza o dezbatere mai amplă, la care vor fi invitaţi formatori de opinie, jurnalişti, politologi şi reprezentanţi ai societăţii civile. „Va fi o discuţie, aşezată, pe placul românilor”, spune Iohannis. Până atunci, el a răspuns aseară tuturor ziariştilor care au dorit să-i adreseze întrebări. Iată principalele întrebări şi răspunsuri:
Ce nu aţi făcut în acest mandat?
KI: Regret că nu am terminat mai repede faza PSD-istă, pentru că România a pierdut importante oportunităţi. Au fost ani complicaţi şi cred că pot să spun că am reuşit în aceşti ani, cu toate că a guvernat PSD aşa cum am descris, am reuşit să ţin România pe linia euro-atlantică. Cred că, la final, pot spune că în condiţiile în care s-au desfăşurat evenimentele politice, am făcut tot ce a putut face un preşedinte în condiţii constituţionale

Care sunt vacanţele în care aţi plecat? Cum arată o zi de muncă la Cotroceni?
K.I.: O săptămână normală de muncă arată diferit. De regulă începe luni şi se termină vineri sau sâmbătă, ziua începe dimineaţa şi câteodată se termină la 6 seara, câteodată la 12 noaptea. Mi-a făcut mare plăcere într-o sâmbătă sau duminică să merg la munte, să discut cu români … Am fost plecat în total în trei vacanţe. Chiar dacă am fost plecat, am lucrat, preşedintele nu are dreptul la concediu, pentru că munca pe care o face nu poate fi preluată de nimeni. Şi când am fost plecat, mi-am luat mapa, cu pixul, cu actele, şi am lucrat pe documente. În ultimii doi ani nu am mai avut vacanţe deloc fiindcă am stat să păzesc România de PSD-işti.

Credeţi că vă va afecta lipsa de la o dezbatere cu doamna Dăncilă?
K.I.: Nu cred. Pentru a suplini această dezbatere voi organiza eu o dezbatere care va aduce întrebări mult mai interesante şi o atmosferă mult mai potrivită decât o dezbatere cu contracandidata mea, care nu va fi.

De ce aţi numit-o pe Dăncilă premier? Regretaţi?
K.I.: Mi s-a prezentat o doamnă din PSD, care a fost 10 ani europarlamentar şi am bănuit că acolo a văzut cum funcţionează o democraţie, cum e în Europa cu valorile europene. Nu o cunoşteam şi este o megadezamăgire spre un premier antidemocratic şi acum se preface că nu este acolo şi nu a fost vinovată. Îmi pare rău, dar la momentul respectiv era o majoritate puternic PSD în Parlament. Eu am declarat din 2014 că voi respecta cutumele democratice, litera şi spiritul constituţiei. În situaţia în care o majoritate puternică a propus un candidat fără probleme penale, am considerat că poate fi desemnată. Nu am prevăzut evoluţia ulterioară şi cred că nimeni nu a prevăzut ca astfel se vor derula lucrurile

În 2014 l-aţi acuzat pe Ponta de atitudine arogantă pentru că nu voia o dezbatere. Ce s-a schimbat de atunci?
K.I.: Diferenţa e destul de mare. Nu l-am acuzat pe Ponta de comportament antidemocratic şi în comparaţie că doamna Dăncilă a fost chiar un politician rezonabil. Stilurile lor sunt foarte diferite, sigur. Legat de aroganţa dl Ponta, el şi-a trimis echipa de campanie peste ai mei şi a venit cu nişte pretenţii nenegociabile, facem patru dezbateri, mi-a spus şi zilele şi orele. Am acceptat atunci două dezbateri care pe mine nu m-au ajutat şi pe el nici atât. Asta despre utilitatea electorală a unor astfel de dezbateri. PSD s-a schimbat mult în rău de atunci şi cred că eu nu, poate chiar un pic în bine

Vă consideraţi şi preşedintele votanţilor PSD?
K.I. Da. Eu am spus că vreau România fără politicieni PSD în funcţie de conducere, nu înseamnă că sunt împotriva votanţilor PSD, e dreptul fiecărui român cum votează. Lupta politică nu e împotriva votanţilor PSD, ci a partidului. Sunt preşedintele tuturor românilor, dar nu al tuturor politicienilor care au încercat să ducă România într-o catastrofă.

Viorica Dăncilă vorbeşte deja despre aceste 6 case, şi că trebuie să restituiţi banii de chirie
K.I.: Doamna Dăncilă e prost informată. Eu nu am nicio problemă, nici în civil, nici în penal, sunt 5 case între timp. Această problemă a apărut când am intrat eu în politică, în 2000, şi în fiecare campanie cu asta au ieşit. Sunt un om cinstit, le-am cumpărat absolut legal şi cinstit, iar chestiunile dezbătute în justiţie sunt chestiuni de procese civile. Zicea doamna Dăncilă parcă zicea că aş fi şi eu un fel de penal, nu am avut niciodată un dosar penal. A, că cineva a scris o plângere către parchet, e adevărat, dar nu mă tem de absolut nimic, nu am absolut nimic de ascuns.

Cu ce calitate a dvs vreţi să convingeţi un votant, care e preocupat de alte probleme decât cele politice?
K.I.: Poate pentru că doresc să construiesc o Românie normală, am reprezentat bine spre foarte bine România în plan internaţional, am adus toţi liderii europeni în inima României, voi lucra cu un guvern bine intenţionat pentru a îmbunătăţi viaţa românilor, eu sunt convins că hoţii trebuie să stea la puşcărie şi nu în fruntea statului, am reuşit să ţin linia dreaptă, cu un guvern antieuropean şi antiamerican, m-am dăruit cu trup şi suflet muncii de preşedinte

Aveţi o strategie pentru ca românii să meargă în număr mare la urne?
K.I. Această dezbatere pe care doresc să o organizez, întâlnirile cu românii, cred că îi vor convinge să meargă în număr mare. Numărul mare de români care au mers la vot mă bucură. Participarea a fost de peste 50%, ceea ce e bine

Despre demiterea Laurei Codruţa Kovesi. V-aţi întâlnit cu ea înainte, i-aţi cerut demisia?
K.I.:Am avut mai multe discuţii, ultima acum câteva săptămâni când am felicitat-o. În rest sunt discuţii care nu se fac publice. A fost un moment greu când am semnat acel decret, a fost în executarea unei decizii a CCR şi a fost un moment de care România nu a avut nevoie.

Aţi anunţat dezastrul găsit la buget. Aţi făcut tot ce vă stătea în putinţă pentru a preîntâmpina acest dezastru?
K.I.: Da, dar PSD a ignorat nevoia de sustenabilitate, de predictibilitate, şi ce avem acum e rezultatul unei guvernări eşuate, dezastruoase, am avertizat de nenumărate ori, dar PSD probabil a vrut să demonstreze că face exact inversul a ce am spus eu, dar românii le-au dat câteva lecţii

Care este abordarea dvs faţă de Rusia?
K.I.: Relaţia cu Rusia se înscrie în principiu în relaţia stabilită în cadrul Consiliului European pentru o abordare comună. Comportamentul Rusiei a fost clasificat ca fiind asertiv, a ocupat Crimeea şi a dus tot mai multe forţe armate în Crimeea, în frontul estic al NATO, relaţia economică e puternic afectată de sancţiunile occidentale. Politica noastră e una care a fost în linii mari stabilită cu toţi partenerii europeni şi ne vom ţine de această linie

Dacă doamna Dăncilă ar fi în sală, ce i-aţi spune? Dar electoratului PSD?
K.I.:Vi se pare arogant dacă aş spune că nu aş întreba-o nimic? Dragă electorat PSD-ist, e bine aşa? Nu. Atunci alege, te rog, Iohannis.

Care e cea mai mare realizare a mandatului dvs?
K.I.: Cea mai mare e chiar ultima. Înlocuirea puterii PSD-iste cu o putere pentru români

De ce nu aţi participat la nicio şedinţă a CSM?
K.I.: Pentru un motiv foarte simplu. Eu respect cu sfinţenie independenţa Justiţiei. Faptul că în Constituţie scrie că dacă preşedintele conduce şedinţa nu înseamnă că votează. Nu accept să meargă nimeni în CSM să facă acţiuni politice, nici eu. CSM are suficiente atribuţii, oameni bine pregătiţi şi va face până la urmă treburile ala cum se cuvine

Aţi decis să daţi PSD încă o şansă, aţi spus atunci
K.I.: M-am învăţat minte, dar nu cred că PSD în viitorul previzibil va mai dispune de majoritate în Parlament. Am spus că nu voi mai desemna premier de la PSD. Aşa a fost situaţia parlamentară atunci. Eu am asumat atunci, între timp am recunoscut că m-am înşelat, PSD nu a asumat jocul democratic şi a fost sancţionat foarte dur

Aţi spus că nu doriţi să participaţi la dezbatere cu Dăncilă, pentru a nu o legitima. În 2014 aţi participat, „marţea neagră“, 2013, premier Ponta, a fost o acţiune democratică?
K.I.: A fost o încercare penibilă a guvernului Ponta, a părţii PSD-iste a guvernului Ponta, de a da ordonanţă pe amnistie şi graţiere. Ei tot timpul au făcut zid în jurul persoanelor cu probleme. „Marţea neagră“ nu s-a transformat în ceva negru pentru România pentru că PNL a intervenit clar şi eficient. Vă amintiţi că la vremea respectivă i-am spus din postura de primar al Sibiului că acţiunea a fost o prostie şi o inutilitate, nu cred că a fost o încercare de lovitură de stat, au fost prea slabi de înger pentru aşa ceva.

Când veţi prezenta un bilanţ critic al mandatului?
K.I.: La dezbaterea pe care o voi organiza marţi. cred că ar fi un moment potrivit.

Vă consideraţi responsabil pentru eşecurile în plan extern ale României – Schengen, vize SUA etc?
K.I.: Ridicatul vizelor e un procedeu tehnic şi se intră în procedură de eliminare a vizelor dacă rata de refuz a aplicaţiilor e sub 3 %, la noi e 10%, e o decizie tehnică. Lucrurile uşor-uşor se vor îmbunătăţi şi vom scăpa şi noi de vize. Decizia privind Schengenul se datorează politicii catastrofale a doamnei Dăncilă. Şi cu MCV şi cu Schengen eram foarte aproape de a găsi soluţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *