Klaus Iohannis: alegerile anticipate sunt posibile

Preşedintele României, Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în opinia sa, alegerile anticipate sunt posibile, menţionând însă că nu a discutat cu premierul Ludovic Orban despre eventualitatea demisiei Guvernului. „Este, evident, moţiunea de cenzură o variantă prin care se poate iniţializa acest proces, dar tehnic şi demisia este o metodă prin care se poate iniţializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta şi cu premierul şi cu alţii, chiar mâine voi avea aici, la Cotroceni, o discuţie cu premierul Ludovic Orban şi vom aborda aceste chestiuni”, a spus Iohannis. Întrebat dacă a discutat cu premierul Orban despre alegerile anticipate şi dacă este de părere că acestea sunt posibile, Iohannis a spus: „Eu cred că sunt posibile şi mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate”.

Întrebat dacă, în cazul în care PSD nu va depune o moţiune de cenzură, îi va sugera premierului să-şi depună mandatul şi dacă ar accepta, Iohannis a afirmat: „Aceasta este o chestiune pe care nu am discutat-o”. „Este evident că pentru a ajunge la anticipate, cunoaştem prevederea constituţională, este nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă şi după aceea este nevoie de două încercări nereuşite de formare a unui nou guvern. Este, evident, moţiunea de cenzură o variantă prin care se poate iniţializa acest proces, dar tehnic şi demisia este o metodă prin care se poate iniţializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta şi cu premierul şi cu alţii, chiar mâine voi avea aici, la Cotroceni, o discuţie cu premierul Ludovic Orban şi vom aborda aceste chestiuni”, a spus Iohannis.
Întrebat dacă premierul Orban este la fel de determinat ca şi anul trecut în ce priveşte convocarea unor alegeri anticipate, preşedintele a spus: „Domnul Orban, din câte ştiu eu, îşi doreşte alegeri anticipate, aşa cum le doresc şi eu”.

Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat în conferinţa de presă de la Cotroceni, să dea un răspuns la întrebarea dacă l-ar numi tot pe Ludovic Orban în funcţia de prim-ministru după alegerile anticipate. Deşi a fost întrebat de mai multe ori despre acest subiect, şeful statului, s-a eschivat de la un răspuns clar, el spunând doar că liderul PNL este în acest moment cea mai bună soluţie de premnier.
„Îi puteţi oferi o garanţie lui Ludovic Orban că tot el va fi premier dacă vor fi anticipate?“, a întrebat un jurnalist.
„O întrebare un pic ciudată. Sunt foarte mulţumit de felul în care Ludovic Orban îşi face treaba ca premier. Eu cred că Ludovic Orban este în acest moment cea mai bună soluţie de premier, fie premier plin, fie interimar“, a spus Iohannis. „Dacă mâine se ajunge la anticipate, tot Ludovic Orban va fi prima opţiune a dvs de premier?“, a insistat alt ziarist. „Dacă aveţi şi alte întrebări…“, a pus preşedintele punct subiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *