Alegerile parlamentare ar urma să aibă loc în 6 decembrie

Alegerile parlamentare ar urma să aibă loc în 6 decembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a trimis Guvernului Orban proiectul care propune organizarea parlamentarelor pe 6 decembrie. Pachetul legislativ necesar organizării scrutinului ar urma să fie adoptat în şedinţa de joi.
Şeful Autorității Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, a confirmat Mediafax că a trimis pe masa Guvernului un pachet de hotărâri care vizează organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie.
„Vom avea măsuri speciale cu siguranță pentru campania electorală în continuare pentru locale, pentru ziua votării pentru alegerile locale și pentru parlamentare, pentru că se suprapun aceste procese electorale în acest moment. Avem localele și începem deja cu parlamentarele, deci mergem pe aceleași măsuri de siguranță pentru campania electorală și la fel dacă vom avea stare de alertă, vom avea aceleași măsuri”, a declarat Constantin Mituleţu-Buică.
Parlamentul a adoptat o lege potrivit căreia, prin excepție în acest an, data parlamentarelor ar urma să fie stabilită de senatori și deputați. Actul normativ a fost însă contestat de președintele Iohannis la Curtea Constituțională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *