Teodorovici: Majorarea salariilor cu 100 de lei s-ar putea regăsi în reducerea contribuţiilor

Eugen Teodorovici

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Timişoara, că majorarea salariilor cu 100 de lei s-ar putea regăsi în reducerea de contribuţii, iar pentru PSD unul din obiectivele până în anul 2020 era scăderea contribuţiilor.
Întrebat cum va reuşi Guvernul Dăncilă să majoreze salariile cu 100 de lei, aşa cum a anunţat, în condiţiile în care nu poate emite anumite hotărâri de guvern sau ordonanţe de urgenţă, Eugen Teodorovici a spus că se poate trece la reducerea de contribuţii.

„Doamna Dăncilă a spus că noi am avut ca promisiune în programul de guvernare majorarea salariului cu 100 de lei. Facem hotărâre, avizăm în ministere şi aşteptăm de la Ministerul Justiţiei să ne spună dacă se poate. Această măsură creează un cost al muncii pentru angajatori. Efectul ei ne dorim să nu se regăsească la angajator, ci să trecem la reducerea de contribuţii. Pentru noi era un obiectiv până în 2020 să scădem contribuţiile şi atunci câştigă şi angajatul şi angajatorul. Colegii liberali au spus că vor aduce din zona gri şi neagră bani la buget”, a declarat Teodorovici. Întrebat, de asemenea, cât la sută înseamnă economia gri şi neagră, Teodorovici a declarat că 30-40 la sută, însă cifrele nu sunt neapărat realiste.

„Economia gri şi neagră reprezintă 30-40 la sută, însă în statele din Europa, deci şi în România pentru produsele din gospodării, Comisia ia în calcul TVA neîncasat. Dacă dăm la o parte aceste produse, atunci România nu se mai află pe aceeaşi poziţie în clasament. Acelaşi lucru este şi la abandonul şcolar unde suntem la 17 la sută faţă de 12 la sută, cât este media europeană. Însă mulţi dintre copiii români sunt plecaţi în afara ţării, cu părinţii, şi sunt acolo la şcoli. Nu e corect reliefat”, a spus Teodorovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *