Salariile ar putea fi majorate începând cu 1 ianuarie 2023

Ministrul Muncii a declarat în cadrul unui interviu TV faptul că Guvernul începe negocieri cu mediul de afaceri pentru creșterea salariului minim.

Marius Budăi a precizat că Executivul vrea ca salariul minim majorat să intre în vigoare chiar din prima zi a anului viitor.

„Trebuie să găsim o soluție de majorare a salariului pentru că situația este extrem de complicată. Până la sfârșitul anului mi-am propus să am această discuție cu partenerii sociali astfel încât de la 1 ianuarie să intre în vigoare, dacă găsim o soluție să fie o majorare a salariului minim”, a declarat ministrul Marius Budăi la Antena 3.

„9,4% este un procent antiromânesc care contribuie la sărăcirea seniorilor României”

Referitor la pensii, Marius Budai a spus că procentul de „9,4% este un procent antiromânesc care practic contribuie la sărăcirea seniorilor României. Într-o analiză pe care am făcut-o la nivel de PNRR-ul ale statelor membre din Uniunea Europeană, dar și a legislațiilor naționale, nu am găsit absolut nicăieri, dar absolut nicăieri, o asemenea plafonare cu cheltuielile sociale. Suntem în dinamică cu discuțiile cu Uniunea Europeană”, a mai spus Marius Budăi, ministrul Muncii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *