Guvernul vrea să înghețe salariile bugetarilor

Guvernul vrea să înghețe salariile bugetarilor

Pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar din 2019, Guvernul Dăncilă intenţionează să ia mai multe măsuri de limitare a cheltuielilor bugetare şi de creştere a veniturilor guvernamentale, potrivit unei scrisori trimise de Ministerul Finanţelor Publice -MFP către Comisia Europeană -CE. Informaţia despre intenţia Guvernului de a îngheţa salariile şi de a bloca aplicarea legii salarizării a fost dezvăluită de senatorul PNL, Florin Cîţu, care a acuzat Guvernul că ţine secret documentul trimis la CE.
Documentul a fost făcut public parţial sâmbătă dimineaţa de liberalul Florin Cîţu, iar ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, l-a recunoscut, însă despre care a declarat că este doar o variantă de lucru.
“Este un document care prezintă un scenariu, un document de lucru, o posibilă variantă, trimisă Comisiei Europene pentru că ăsta este modul în care Guvernul lucrează de ani de zile, orice stat membru asta face, trimite Comisiei Europene discuţii, scenarii, calcule pentru ca într-un final să luăm o decizie într-un sens sau altul”, a declarat Eugen Teodorovici.
El a mai afirmat că Ministerul de Finanţe propune şi ca legea salarizării să se aplice până în 2020 şi nu pînă în 2022 pentru a nu fi angajate măsuri dincolo de mandatul acestui guvern.
“În cîteva săptămîni noi intrăm în Guvern cu proiectul de buget pe 2019, document în cadrul căruia vom regăsi varianta finală, este un scenariu propus de Ministerul de Finanţe în urma unor calcule şi chiar o propunere de aplicare a legii salarizării nu până în 2022, ci până în 2020, tocmai pentru a arăta foarte clar că sîntem siguri de ceea ce facem, că nu aplicăm măsuri dincolo de mandatul acestui guvern, adică 2020”, a explicat Teodorovici.
Ministrul de Finanţe a mai spus că pe lîngă îngheţarea salariilor bugetarilor o altă măsură propusă este îngheţarea numărului de angajaţi în zona de administraţie, dar şi o restructurare a acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *