Cel mai slab leu în raport cu euro

Cel mai slab leu în raport cu euro

Media calculată de BNR pentru tranzacţiile efectuate miercuri în piaţa valutară a fost de 4.67 lei/euro, 4.08 lei/dolarul SUA şi respectiv 4.16 lei pentru un franc elveţian, cu un ban mai depreciat faţă de marţi. Este cea mai slabă cotaţie a leulului în raport cu euro, de la începutul măsurătorilor în 2005 încoace. Deprecierea vine într-un complicat context economic, dar reflectă şi dezechilibre din piaţă.

Institutul de Statistică a publicat deficitul din comerţul exterior, datele după primele 11 luni fiind mai mare cu aproape 20%, depăşind 15 miliarde de euro. Miercuri dimineaţa euro s-a întărit faţă de celelalte monede majore, dar a revenit apoi uşor în apropierea nivelurilor de deschidere. Analiştii din piaţă au anunţat în repetate rînduri că se aşteaptă la o depreciere a monedei naţionale. Potrivit unui sondaj efectuat în rîndul celor mai buni analişti financiari, membri ai Chartered Financial Analyst România (CFA), 83% dintre aceştia estimează un curs euro de 4.69 lei pentru luna mai 2019 şi de 4.74 lei peste 12 luni, se arată într-un comunicat al CFA România.

De asemenea, inflaţia anticipată de aceştia pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2019/ decembrie 2018) este de 4,23%, iar rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,64%.
Preţurile metalelor preţioase au scăzut şi ieri dimineaţă pe seama îmbunătăţirii apetitului pentru risc al pieţei odată cu creşterea speranţelor că SUA şi China vor reuşi să încheie un acord comercial. Aurul se tranzacţionează la 1.280.00 dolari pe uncie, argintul este cotat peste 15,60 dolari pe uncie, platina s-a menţinut la 820.00 dolari pe uncie, iar paladiul a crescut la 1.335.00 dolari pe uncie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *