Premierul Florin Cîțu a anunțat, luni, după ședința de guvern, că se lucrează la o soluție prin care anumite categorii ale populației, afectate de
Read More
ECONOMIC
Premierul Florin Cîțu a anunțat, luni, după ședința de guvern, că se lucrează la o soluție prin care anumite categorii ale populației, afectate de
Read MoreComisia Europeană a plătit a treia tranşă, în valoare de 8,5 miliarde de euro, din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SURE către cinci state
Read MoreNegociatorii Parlamentului European și președinția germană a Consiliului UE au ajuns joi la un acord cu privire la condiționarea acordării fondurilor europene de criteriul
Read MoreÎncepând de astăzi, de la ora 10.00, formularul electronic de înscriere pentru obţinerea de microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile va fi activ pe
Read MoreFirmele care au obligații fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgență (COVID-19) vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă de până
Read MoreOperatorii economici care plătesc până la 25 iulie impozitele aferente trimestrului al doilea şi cei care achită până la 25 octombrie impozitele aferente trimestrului
Read MoreParlamentul a decis miercuri impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Proiectul a fost votat aproape în unanimitate de deputați și merge la
Read MoreMinistrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat că o creştere de 10% a pensiilor în acest an este ceea ce poate susţine bugetul în acest
Read MoreProiectul de lege pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economie, corespunzător nivelului de calificare a fost adoptat ieri de Camera
Read MoreFirmele care îi readuc la muncă pe angajații care au fost în șomaj tehnic ar putea fi sprijinte de stat pe o perioadă de
Read More