România, locul 5 în Europa la consumul de alcool, imediat după Rusia

România, locul 5 în Europa la consumul de alcool, imediat după Rusia

România ocupă locul al cincilea în topul ţărilor europene prin prisma consumului de alcool pur per locuitor, potrivit unui raport oficial realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aferent anului 2016.

Topul a fost realizat pe baza datelor oficiale referitoare la consumul total de alcool pur per locuitor, pentru persoane în vîrstă de cel puţin 15 ani, în anul 2016. România ocupă poziţia a cincea în acest clasament, cu un consum total de alcool pur per locuitor de 13,7 litri. Pe acelaşi loc se află Cehia.

Prima poziţie este ocupată de Lituania, cu un consum total de alcool pur per locuitor de 18,2 litri. Belarus se află pe locul al doilea, cu un consum total de alcool pur de 16,4 litri, iar podiumul este completat de Republica Moldova, cu 15,9 litri. Federaţia Rusă devansează cu o poziţie România în acest clasament, ocupând locul al patrulea, cu un consum total de alcool pur per locuitor de 13,9 litri.
Topul 10 este completat de Croaţia (13,6 litri), Bulgaria (13,6 litri), Belgia (13,2 litri) şi Ucraina şi Estonia (ambele cu 12,8 litri).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *