Religie: Întâmpinarea Domnului la 40 de zile de la Naştere

Religie: Întâmpinarea Domnului la 40 de zile de la Naştere

Pe 2 februarie, Biserica prăznuieşte „Întîmpinarea Domnului“ la 40 de zile de la Naştere
• În popor se spune că dacă astăzi e soare, iar ursul îşi vede umbra, iarna se prelungeşte cu încă şase săptămîni, iar dacă e vreme noroasă frigul va slăbi şi primăvara e aproape

Biserica ortodoxă sărbătoreşte Întîmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub numele de Stretenia, la data de 2 februarie a fiecărui an. În această zi, se re-trăieşte momentul în care Mîntuitorul e dus la templu de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif pentru a fi închinat lui Dumnezeu, potrivit vechii Legi. Tot pe 2 februarie, avea loc şi slujba de purificare a mamei. Dat fiind faptul că Fecioara Maria a avut parte de o naştere imaculată cînd a dat viaţă Domnului nostru Iisus Hristos, ea nu ar fi fost nevoită să se supună legilor, însă a făcut acest lucru împreună cu fiul său. Odată ajunşi la Templu, Sfînta Familie este primită de bătrînul preot Simeon şi de proorociţa Ana. Sărbătoarea Întîmpinării Domnului a fost introdusă la Roma în anul 494, cînd a înlocuit vechea serbare păgînă a Lupercaliilor, sărbătoare care îl cinstea pe zeul Pan. Acesta era omorîtorul lupilor şi ocrotitorul turmelor. În partea de răsărit a Imperiului sărbătoarea a fost introdusă de către împăratul Iustinian în anul 526. Pînă în ziua de astăzi se obişnuieşte ca, la 40 de zile de la naştere, mamele să îşi ducă copiii pentru a-i îndumnezei, precum făcuse însăşi Sfînta Fecioară Maria.

Pedepsit, pînă va înţelege greşeala

Întîmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mîntuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întîi născut de parte bărbătească să fie afierosit (hărăzit – n.r.) lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naştere. În acest moment se făcea şi curăţirea mamei. În Templu sînt întîmpinaţi de dreptul Simeon şi prorociţa Ana. Potrivit tradiţiei, Simeon a făcut parte dintre cei 72 de traducători (cîte 6 din fiecare neam al lui Israel) ai Scripturii. În secolul III î.Hr., Ptolemeu al II-lea Filadelful (285-247) îi convoacă la Alexandria pe cei 72 de înţelepţi pentru a traduce Vechiul Testament în greceşte, traducere care avea să poarte de aceea numele de Septuaginta. Faraonul îşi dorea mult această scriere în monumentala Bibliotecă din Alexandria, una dintre cele Şapte Minuni ale Lumii. Cînd Simeon a ajuns la pasajul „Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu“ (Isaia, 7, 14), el a tradus „Fecioară“ prin „Femeie“, pentru că i s-a părut de neînţeles ca o fecioară să nască. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu l-a legat să nu moară pînă nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioară. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară pînă nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).

„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne“

Simeon, om al rugăciunii, reprezintă aşteptarea împlinirii profeţiilor. Prin urmare, în clipa în care L-a ţinut pe Iisus în braţe, Simeon avea aproape 300 de ani. În momentul în care acesta Îl ia în braţe pe Hristos, rosteşte: „Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cîntările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a vesti şi morţilor că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat. Părintele Teofil Părăian spune că „noi sîntem mai avantajaţi decît dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în fiinţa noastră şi să-L purtăm în noi nu numai cîteva clipe, ci o viaţă întreagă şi chiar o veşnicie întreagă”. Prorociţa Ana simbolizează Legea şi Proorocii, cele care se vor împlini în persoana lui Hristos.

Întîmpinarea Domnului, date istorice

Sărbătoarea Întîmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgînă a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, cînd aveau loc şi procesiuni în jurul oraşului, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit şi Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor. În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începînd din anul 534, cînd împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Naşterii Domnului).

Pilda aducerii pruncilor la biserică, la 40 de zile după naştere

Întîmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă şi la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naştere, pentru molifta de curăţire a lor şi închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserică şi, în numele familiei, aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinîndu-l la altar. Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mamă şi pe prunc, apoi punînd epitrahilul şi mîna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvîntare, rugăciuni începătoare şi tropar (al zilei sau al întîmpinării Domnului), citeşte cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama şi pruncul închipuie în acest moment pe Maica Domnului cu Iisus în braţe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se aminteşte despre împlinirea zilelor „curăţirii“ femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face şi cuvenita referire la împărtăşirea mamei cu Sfintele Taine. În ce priveşte pruncul, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvînteze şi să-l sfinţească, rînduindu-i după această pregătire lumînarea botezului.

Îmbisericirea pruncului

Despre Mîntuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfînta Evanghelie că a fost purtat în braţe de către dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute în Ierusalim, în aceste clipe se săvîrşeşte întreaga procesiune a intrării în biserică, pînă la aşezarea pruncului în faţa uşilor împărăteşti. Rostind formula de îmbisericire, preotul ia pruncul din faţa uşilor şi intră cu el în biserică, zicînd mai departe: „Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în biserica Ta cea sfîntă!“. Cu aceste cuvinte, pruncul este primit între aleşii lui Dumnezeu, în calitate de catehumen. În interiorul naosului, preotul iarăşi rosteşte: „În mijlocul bisericii Te voi lăuda!“, amintind astfel de prezenţa cetelor îngereşti. În cele din urmă, apropiind pruncul de altar şi închinîndu-l la icoanele împărăteşti, preotul arată că acesta a dobîndit dreptul de a fi primit în el, îin sensul de a deveni pe viitor „jertfă vie, sfîntă, bine plăcută lui Dumnezeu“ (Rom. XII, 1). Pruncul de parte bărbăteasca se introduce spre închinare şi în interiorul sfîntului altar. Ritul îmbisericirii se încheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne…“. Preotul aşază pruncul jos pe solee, în faţa uşilor împărăteşti, de unde este luat de către mamă, după ce aceasta a făcut trei închinăciuni.

Obiceiuri de Stretenie

• Pentru spor şi sănătate, în această zi de sărbătoare, credincioşii cinstesc icoana Maicii Domnului numită „Îmblînzirea inimilor împietrite“ sau „Profeţia lui Simeon“. În tradiţia populară, sărbătoarea este numită şi Ziua Ursului. Ursul este un personaj totemic în credinţa populară, asociat cu un bătrîn puternic şi înţelept, în legătură cu care se pune schimbarea vremii. În multe localităţi rurale, şi astăzi copiii mai sînt unşi cu grăsime de urs, procurată de la vînători. În vremuri îndepărtate, acest obicei îl puneau în practică părinţii care voiau să aibă copii puternici şi sănătoşi, fiind convinşi că astfel, puterea proverbială a ursului este dăruită pruncilor. De asemenea, copiii sau bolnavii „de sperietoare“ sînt afumaţi în această zi cu păr de urs. De Stretenie se fac şi previziuni meteorologice. Dacă în această zi este soare, ursul părăseşte bîrlogul; dacă-şi vede umbra, el se sperie şi intră din nou în bîrlog, prevestind astfel prelungirea iernii cu şase săptămîni. Dacă în ziua praznicului cerul este înnorat, ursul nu-şi vede umbra; el părăseşte bîrlogul, anticipînd apropierea primăverii şi încălzirea vremii. În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sînt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Practicarea acestui ritual aduce bucurii şi alungă boala din familiile generoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *