Activităţi de braconaj piscicol, combătute de polițiștii de frontieră

Plase de pescuit în lungime de aproximativ 400 m, confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de
Frontieră Giurgiu au descoperit în zona de competență opt persoane care
pescuiau în perioada de prohibiție, folosind unelte de pescuit interzise.

În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului
Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfăşurat mai multe acțiuni specifice
pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, pe raza judeţelor Călăraşi,
Teleorman şi Dolj.

Astfel, au fost depistaţi opt cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 25 şi 68
de ani, care pescuiau în perioada de prohibiție, cu unelte de pescuit interzise de
lege. Asupra persoanelor, polițiștii de frontieră au desoperit 46 kg de pește, patru
plase de pescuit din fir textil, o plasă de pescuit din naylon, un voloc, un
acumulator auto și o barcă pneumatică.

Peştele a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unor societăţi
comerciale de profil, în conformitate cu prevederile legale, iar în toate cazurile,
polițiștii de frontieră au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de ”pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit,
pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție și
distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală,
precum și pentru producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea
la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, precum și a
altor tipuri de unelte de pescuit comercialt”, fapte prevăzute și pedepsite de OUG
23/2008 cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *