Ziua lui Eminescu: 171 de ani de la nașterea celui mai mare poet român

Ziua lui Eminescu: 171 de ani de la nașterea celui mai mare poet român

Ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889). Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrieEste o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic.

Printre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu amintim „Somnoroase păsărele”, „Floare albastră”, „Luceafărul”, „Scrisoarea I” „Scrisoarea II”, „Scrisoarea III”, „Scrisoarea IV”, „Lacul”, „Revedere”, „Pe lângă plopii fără soț”, dar și altele care cu siguranță au rămas în memoria oricărui iubitor de poezie și nu numai.

„Luceafărul” este una dintre cele mai celebre poezii, care a fost începută în 1873 și a fost scrisă și finalizată de-a lungul multor ani, ajungând să fie publicată în 1883.

În 2009, a fost omolgat de către Academia Recordurilor Mondiale ca fiind cel mai lung poem de dragoste.

„A fost odată ca-n povești

A fost ca niciodată,

Din rude mari împărătești,

O prea frumoasă fată.

 

Și era una la părinți

Și mândră-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinți

Și luna între stele.

 

Din umbra falnicelor bolți

Ea pasul și-l îndreapta

Lângă fereastra, unde-n colț

Luceafărul așteaptă.

 

Privea în zare cum pe mări

Răsare și străluce,

Pe mișcătoarele cărări

Corăbii negre duce,

 

Îl vede azi, îl vede mâni,

Astfel dorința-i gata,

El iar, privind de săptămâni,

Îi cade dragă fata”.

 

„Pe lângă plopii fără soț” este poezia care evocă iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle. Cei 29 de plopi albi aflați pe Șoseaua Bucium din municipiul Iași au fost inspirația poetului în compunerea poeziei.

„Pe lângă plopii fără soț

Adesea am trecut;

Mă cunoșteau vecinii toți-

Tu nu mai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;

O lume toată-nțelegea-

Tu nu mai înțeles.

De câte ori am așteptat

O șoaptă de răspuns!

O zi din viață să-mi fi dat,

O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici

O oră, și să mor”.

 

15 ianuarie- ziua lui Eminescu

Pe data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani a venit pe lume cel de-al șaptelea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și Ralucăi Eminovici, Mihai Eminescu (născut Mihai Eminovici).

Își petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Aceste momente le evocă și în poeziile „Fiind băiet…” sau „O, rămâi”.

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi și termină clasa a IV-a, fiind al cincilea elevi din cei 82 de colegi. După terminarea claselor primare face două clase de gimnaziu și părăseşte şcoala în 1863. Revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866.

Se angajează ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani, la tribunal şi primărie și mai pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

Anul 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. Astfel că, în luna ianuarie a anului 1866, când moare profesorul de limba română, Aron Pumnul, elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată Mihai Eminovici.

La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă cinci poezii.

Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. În acești ani a vrut să aibă contact direct cu poporul, limba, obiceiurile şi realitatea românească.

A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi duce la capăt proiectul și ajunge sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, apoi la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale.

Continuă să publice în „Familia”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris și face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena unde urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi.

Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici, o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle și începe colaborarea la „Convorbiri Literare”. Tot în această perioadă debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin, iar Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. Director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui și redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “ sunt activitățile poetului la Iași.

Continuă să publice în „Convorbiri Literare” și devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură și necazuri în familie, i-au murit mai mulți frați și își pierde și mama.

S-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă cunoscută oamenilor întocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică și aici i se ruinează sănătatea. În 1833 scrie și marile lui poeme, „Scrisorile” și „Luceafărul”.

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).

Mihai  Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15  iunie, în zori – ora 03.00) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu, sicriul fiind dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *