Școala începe pe data de 14 septembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri că noul an şcolar preuniversitar începe pe 14 septembrie, precizând că aceasta înseamnă că majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală. Sunt totuşi trei scenarii care se aplică în funcţie de situaţia îmbolnăvirilor doar acolo unde situația o cere. Decizia privind modul în care va începe şcoala se descentralizează şi se ia la nivel de judeţ. Preşedintele a explicat că elevii vor merge efectiv la cursuri şi aşa se va întâmpla în cea mai mare parte a localităţilor, dar că situaţia va fi evaluată periodic.

„Am avut o întâlnire foarte importantă cu premierul şi mai mulţi miniştrii şi secretari de stat. Tema discuţiei a fost începerea anului şcolar, situaţia învăţământului din România şi măsuri specifice în vreme de pandemia. S-au luat câteva decizii şi vă voi comunica datele cele mai importante pe care le avem acum şi deciziile luate astăzi, urmând să fie detaliate săptămânile care urmează. Primul lucru important pentru elevi, părinţi – pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor”, a declarat președintele Iohannis.

Cele trei scenarii pentru școli

Scenariul verde – înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană la mia de locuitori detectată cu COVID-19, în ultimele 14 zile;
Scenariul galben – între 1 şi 3 persoane la mia de locuitori detectate cu noul coronavirus;
Scenariul galben înseamnă că grădinițele și clasele primare merg la școală, clasele a VIII-a și a XII-a merg la școală, iar restul claselor, în funcție de decizia școlii, o parte merg la școală, o parte nu, pentru a permite distanțarea socială.
Scenariul roşu – unde au apărut mai mult de trei bolnavi noi la mia de locuitori în localitatea respectivă, în ultimele 14 zile. Înseamnă scenariul de avarie când nu se face şcoală fizic, ci se face şcoală online.
„Aceste scenarii se folosesc pentru a descrie ce se întâmplă în şcoală. Felul în care va funcţiona fiecare unitate şcolară va fi decis local. Deci decizia se descentralizează la nivel de judeţ şi în funcţie de situaţia concretă locală se va decide dacă va funcţiona după scenariul 1 – verde, scenariul 2, galben cu risc mediu sau scenariul 3, roşu, care înseamnă că şcoala se închide de tot. Pentru fie­care judeţ Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia privind scenairul”, a explicat preşedintele.
Conform lui Iohannis, se ţine cont de situaţia concretă din localitate, chiar şi din şcoală, şi în funcţie de asta vom avea o decizie corectă pentru fiecare unitate şcolară în parte.

„Dacă va fi foarte rău, evident vom amâna începerea şcolii“

Întrebat, în scenariul în care se închid şcolile, ce ce se întâmplă cu părinţii care merg la serviciu, Iohannis a declarat: „Este în discuţie un scenariu similar pe care l-am avut în starea de urgenţă, când ,părinţii vor primi un ajutor pentru a putea sta cu copiii acasă“, a explicat Iohannis. Dacă va fi foarte rău, evident vom amâna începerea şcolii, dar numai dacă specialiştii ne spun „Acum se poate, acum nu se mai poate”. E o decizie care se va lua foarte aproape de data începerii şcolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *