„Săptămâna verde” 2023: Activități ce se pot organiza de școli după 27 februarie

Programul „Săptămâna verde” și Programul „Școala altfel” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.
Cele două programe nu se planifică în același modul de învățare.

În metodologie se arată că, în perioada alocată Programului „Săptămâna verde”, cadrele didactice proiectează, desfășoară și evaluează activități educaționale având una sau mai multe dintre următoarele caracteristici:

„a) sunt inter- și transdisciplinare;
b) implică antepreșcolarii/preșcolarii/elevii în explorarea/ investigarea mediului natural;
c) presupun colaborarea dintre antepreșcolari/preșcolari/ elevi și familiile lor;
d) contribuie la rezolvarea unor probleme locale de mediu și la informarea/sensibilizarea membrilor comunității locale privind schimbările climatice și protecția mediului;
e) sunt desfășurate în parteneriat cu alte unități de învățământ, instituții, organizații nonguvernamentale și/sau operatori economici;
f) sunt inovatoare și/sau relevante pentru contextul în care sunt derulate;
g) sunt bazate pe constatările unor cercetări și pe bune practici recente din domeniul educației privind schimbările climatice și de mediu.”

Activitățile care se pot organiza în „Săptămâna verde” sunt următoarele: „lecții în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciții de construcție participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunității, voluntariat, expediții și excursii în parcuri naturale și arii protejate, fără a se limita la acestea.”

Amintim că nu se vor organiza cursuri după orarul obișnuit al unităților de învățământ, ci va fi un program special, în fiecare dintre cele 5 zile.

„Art. 8. — (1) În perioada alocată Programului „Săptămâna verde” nu se organizează cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ. Programul se desfășoară în conformitate cu un orar special, în fiecare dintre cele 5 zile.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioada dedicată Programului „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”

Școlile și grădinițele vor comunica inspectoratului școlar orarul programului cu cel puțin o săptămână înainte de perioada pentru care s-a planificat desfășurarea lui.

„Orarul Programului „Săptămâna verde” și repartizarea antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor pe activități sunt afișate în unitatea de învățământ și comunicate elevilor și părinților/reprezentaților legali cu cel puțin o săptămână înainte de perioada pentru care s-a planificat desfășurarea programului”, potrivit art. 18 alin. (7).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *