Ministrul Monica Anisie propune modificarea Bacalaureatului pentru anul şcolar următor

Ministrul Monica Anisie propune modificarea Bacalaureatului pentru anul şcolar următor

Ministrul Educaţiei ar putea propune modificarea Bacalaureatului pentru anul şcolar următor: Ar trebui să le dăm posibilitatea elevilor să-şi aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat. „Cred că voi deschide şi acest front”, spune ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

Anisie a vorbit despre eventuale modificări ale probelor de competenţe, părecum şi despre a treia probă, cea scrisă la alegere a profilului. Ministrul a declarat că nu va face nicio modificare în acest an, iar pentru anul viitor ar fi posibile modificări în urma unor consultări publice. „Anul acesta sub nicio formă nu se poate schimba nimic la bacalaureat. În 2016 am mai avut o consultare publică pe tema aceasta. Este prevăzut în lege modul în care se organizează bacalaureatul. Ori, pentru a face o modificare pe structura bacalaureatului trebuie să fie o modificare pe lege. Au fost atunci voci care au spus că fie trebuie să scoatem acele competenţe sau să le păstrăm, dar cu note. Au mai fost cândva şi cu note, că în felul acesta i-am motiva pe elevi să înveţe şi să se pregătească mai bine şi pentru acele compentenţe. Au fost voci care au spus că nu sunt utile pentru elevi, prin urmare să le scoatem. Numai că există în felul acesta o consultare contradictorie, adică unii spun intr-un fel, alţii spun în alt fel. Trebuie până la urmă să iau o decizie”, a precizat Monica Anisie.

În privinţa ultimei probe scrise de bacalaureat, cea la alegere în funcţie de profilul urmat de elev, ministrul Educaţiei ia în calcul să le dea posibilitatea elevilor să-şi aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat. „Cred că voi deschide şi acest front, pentru că mai este o problemă legată de bacalaureat, pe care mi-au semnalat-o şi în emailurile pe care le-am primit de la elevi. Este vorba de acea a treia probă scrisă, la alegere, în funcţie de profil pentru liceele tehnologice, pentru liceele vocaţionale. Ar trebui să le dăm posibilitatea să-şi aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat. Îmi doresc să deschid şi acest front pentru anul şcolar următor. Nu pentru anul acesta. Şi nici nu sunt adepta modificărilor din timpul anului şcolar pentru că mi-am dorit întotdeauna să conturăm nişte decizii pentru viitor, nu în timpul anului şcolar să facem lucrul acesta”, a mai spus Monica Anisie.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii care scade numărul de ore de şcoală şi liceu. Legea promulgată prevede 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (faţă de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (faţă de 26-34 în prezent) şi 30 la liceu.

Prevederile “intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021”, se arată în legea promulgată de Iohannis. Cel mai mare impact al acestei legi va fi la gimnaziu, unde sunt tăiate peste 5 ore din orarul săptămânal al elevilor. Nu este clar în ce mod va pune în aplicare ministrul educaţiei această modificare, care iniţial a spus că va tăia discipline, pentru ca o zi mai târziu să revină asupra declaraţiei şi să vorbească despre generalizarea programului after school.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *