Lunea Albă, prima zi din Săptămâna luminată. Vezi ce este bine să faci și ce este interzis

Lunea Albă, prima zi din Săptămâna luminată. Vezi ce este bine să faci și ce este interzis

Săptămâna Luminată urmează imediat după Duminica de Paște. Are semnificații și tradiții speciale care e bine să fie respectate.

Lunea din Săptămîna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude.

În unele zone se merge cu obiceiul “udatului”, al stropitului, şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Alba şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomana în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sînt zile cu “hărți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioadă cuprinsă între Învierea Domnului și Duminică Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem “dezlegare la peste”.

Începînd din Duminica Sfintelor Paști și pînă la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: “Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: “Hristos a înviat!” și răspund: “Adevărat a înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea. În această săptămâna nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice.

Începînd cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiți. Aceste slujbe sunt reluate după Duminica Tomii. Acest lucru nu înseamnă că ei sînt dați uitării.
Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cîntările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărîmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfîntă și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Amintim că în Joia Mare, în cadrul Proscomidiei, pe lîngă Sfîntul Agneț, care se folosește la Sfântă Liturghie din ziua respectivă, se mai scoate încă un Agneț, care se sfințește împreună cu celălalt, fără să se rostească de două ori rugăciunile epiclezei și fără să se binecuvânteze fiecare separat.

Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi pînă la venirea Mântuitorului şi rămîne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *