44% din elevii români sunt analfabeţi funcţionali

România a obţinut cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani la testele PISA, la toate cele trei domenii testate, respectiv citire, matematică şi ştiinţe. Potrivit rezultatelor PISA 2018 publicate de către directoratul pentru Educaţie al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), procentul de analfabetism funcţional în ceea ce priveşte România este de 44%, în medie, în creştere faţă de 2015.
Testele PISA sunt un barometru a ceea ce ştiu şi pot face elevii în mod real, practic, la finalul învăţământului obligatoriu, iar rezultatele PISA 2018 arată că doar puţin peste 50% dintre elevii români sunt capabili să folosească ceea ce au învăţat la şcoală în viaţa de zi cu zi.
Testările Program for International Student Assessment (PISA) au loc din trei în trei ani şi vizează tinerii în vârstă de 15 ani din peste 70 de state. Testele PISA analizează tot felul de aspecte ale sistemului de educaţie, inclusiv analfabetismului funcţional.

România este pe locul 47 la testul de citire PISA 2018, potrivit Raportului OECD lansat ieri la Paris. În privinţa clasamentului la matematică învăţământul românesc este pe locul 52, după Bulgaria, iar la ştiinţe pe locul 55.
Rezultatele PISA 2018 la Citire arată că România a obţinut un scor de 428 de puncte, în scădere cu 6 puncte faţă de testarea PISA 2015, cu 10 puncte mai puţin decât la PISA 2012 şi un punctaj cu 4 puncte peste cel de la PISA 2009, scrie edupedu.ro. La Matematică rezultatele PISA 2018 înregistrează cea mai mare scădere faţă de testarea anterioară din istoria acestor teste. Este vorba despre 14 puncte pierdute de România faţă de PISA 2015 şi 15 puncte faţă de PISA 2012. PISA evaluează din anul 2000 competenţele în ştiinţe, matematici şi lectură pentru elevii în vârstă de 15 ani. Testele au fost realizate în mai 2018 pe 600.000 de tineri din 79 de ţări şi teritorii, un eşantion reprezentativ pentru 32 de milioane de elevi. La testul PISA au participat 5.075 de elevi din cei 203.940 de elevi în vârstă de 15 ani din România. Dintre aceştia, doar 171.685 sunt înscrişi la şcoală. Faţă de testarea din 2015, când populaţia totală în vârstă de 15 ani era de 218.846, scăderea e de aproape 15 mii de adolescenţi.

România este ţara cu cea mai mare rată de analfabeţi funcţional din UE, care culmea, alocă mai mulţi bani pentru învăţământul superior decât pentru cel preuniversitar. Nivelul analfabetismul funcţional a fost confirmat şi de alte analize. Potrivit specialiştilor, care au realizat proiectul prezidenţial România Educată, analfabetismul funcţional ajunsese la sfârşitul anului 2018 la 42% în România. Din păcate datele sunt mai îngrijorăroare, iar situaţia e tot mai rea. Rapoartele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică(OCDE) arătau un nivel de 42% după testele PISA 2015, pentru ca ultimul studiu să arate că la sfârşitul anului trecut 44% din elevii români sunt analfabeţi funcţionali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *