ZIUA NAŢIONALĂ fără tutun – 17 noiembrie 2022

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, în scopul sensibilizării populației României în ceea ce privește beneficiul renunțării la fumat.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură campaniei de marcare a acestei zile, prin activități derulate la nivel naţional și măsuri specifice menite să informeze și să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele nocive determinate de fumat în general.
În acest context, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Călărași a desfășurat activități de informare, educare și conștientizare cu privire la riscurile de sănătate asociate fumatului, atât în rândul elevilor, cât şi al comunităţilor locale.
Astfel, în cursul lunii noiembrie au fost derulate activități adresate elevilor din mediul primar, gimnazial și liceal de la Școala Gimnazială ”T. Vladimirescu” Călărași, Colegiul Economic Călărași, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Călărași, Școala Gimnazială ”Carol I” Călărași, Colegiul Național ”Neagoe Basarab” Oltenița, Liceul Tehnologic ”Ion Ghica” Olteniața, Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu” Călărași, Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” Călărași.
În comunitate activitatea a fost derulată în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Al. Odobescu” Călărași – sediul central, ocazie cu care elevi de la Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu” Călărași au participat la discuţii interactive, au vizionat materiale tematice, au vizitat biblioteca şi expoziţia de cărţi de profil. De asemenea au fost derulate activități și în cadrul Filialei Orizont a Bibliotecii, precum și în cadrul Centrelor pentru adulți din cadrul DGASPC Călărași.

***
La nivel naţional, potrivit rezultatelor ultimului studiu în populaţia generală (General Population Survey), realizat de Agenţia Naţională Antidrog în anul 2019, după alcool, fumatul ţigaretelor cu tutun înregistrează cel de-al doilea nivel al prevalenţei consumului de droguri în populaţia României. Astfel, un procent de 58,3% dintre cei intervievaţi au fumat cel puţin o dată de-a lungul vieţii, 40,8% dintre aceştia declarând că au fumat şi în ultimele 30 de zile.
Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 6 ani, iar media vârstei de debut este de 18,6 ani. Analiza vârstei medii de debut în consumul produselor din tutun indică faptul că aproape trei sferturi (71,1%) dintre respondenți au declarat că au fumat pentru prima dată înainte de a împlini vârsta de 20 ani, pentru 12,4% apariţia acestui comportament întâmplându-se înainte de împlinirea vârstei de 14 ani (12,4%).
În absenţa datelor de la 5 ţări (Danemarca, Luxemburg, Polonia, Slovenia şi Suedia), la nivelul Uniunii Europene, prevalenţa consumului de tutun de-a lungul vieţii variază de la 80,5% (Franţa), la 45,1% (Malta). Cu o prevalenţă de 58,3%, România ocupă locul al 9-lea în clasamentul european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *