Rabla 2021: Prima de casare va crește cu 1.000 de lei. Bugetul pentru achiziția de mașini electrice se va dubla

Prima de casare în programul Rabla Clasic, ar putea crește cu 1.000 de lei, de la 6.500, la 7.500 lei, iar eco-bonusurile care se adaugă la primă vor fi majorate cu 500 de lei, a anunțat Tanczos Barna, ministrul mediului. La Rabla clasic bugetul va crește cu 35 milioane lei, iar la Rabla Plus, programul care permite achiziția de mașini electrice, bugetul se va dubla, astfel că va permite cumpărarea de 6.000 de mașini full-electrice cu o subvenție de maxim 10.000 de euro, dar maxim 50% din prețul inițial al mașinii full-electrice.

Proiectul de buget a fost lansat în consultare publică. Programul ar trebui să fie lansat în ultima săptămână din aprilie.

Așadar, cei care vor fi eligibili pentru programul Rabla Clasic vor beneficia de o primă cu peste 15% mai mare, de 7.500 lei, iar propunerea este și ca eco-bonusurile să fie mai mari.

Astfel, ecobonusul pentru hibride va fi majorat de la 2.500, la 3.000 lei, iar pentru GPL și mașini cu emisii de CO2 de sub 96 g/km, ecobonusul se va majora de la 1.000, la 1.500 de lei, a anunțat ministrul Tanczos Barna. Ministrul spune că prima de casare nu a mai fost majorată de câțiva ani, în timp ce producătorii auto au adăugat tehnologii care au crescut prețul mașinilor. În plus, majorarea ține pas cu inflația.

Se va majora bugetul și pentru Rabla Clasic, de la 405 milioane, la 440 milioane lei, astfel că prima totală de casare va ajunge la 2.250 euro pentru cei care pot cumula bonusurile pentru hibride. Estimarea ministerului este că vor fi 60.000 de beneficiari la Rabla Clasic.

Și la Rabla Plus, programul pentru cei care vor să-și ia mașini electrice, bugetul se va dubla, până la 400 milioane lei, dat fiind că interesul publicului este extrem de mare. În România aproximativ 1% din mașinile de pe șosele sunt electrice, astfel că este nevoie de o stimulare pentru ca ponderea acestor mașini electrice să crească. Anul trecut s-au vândut prin acest program aproximativ 3.000 de mașini full-electrice.

Ministrul spune că România va avea și pe mai departe ”cea mai mare primă din Europa pentru achiziție de mașini full-electrice, 10.000 de euro grosso – modo, și în jur de 4.500 euro pentru hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou”, spune ministrul.

El precizează că bugetul dublat va permite achiziția a 6.600 de mașini full-electrice și 5.000 de hibride plug-in.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *