Persoană aflată la pescuit, salvată de poliţiştii de frontieră călărăşeni

Persoană aflată la pescuit, salvată de poliţiştii de frontieră călărăşeni

După doar 3 zile de la salvarea unei persoane din apele fluviului Dunărea, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Operaţional Naval al Serviciului Teritorial al Poliţei de Frontieră Călăraşi au intervenit în sprijinul altei persoane aflate la pescuit pe malul fluviului, în dreptul km. flv. 362.

În data de 19.11.2019, în jurul orei 19.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţei de Frontieră Călăraşi au fost solicitaţi de lucrătorii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi să intervină în sprijinul unei persoane care se afla pe malul românesc al fluviului Dunărea, într-o zonă greu accesibilă şi care avea nevoie de asistenţă medicală.

Poliţiştii de frontieră au intervenit de urgenţă prin efectuarea unei misiuni de salvare, deplasându-se la locul indicat cu ambarcaţiunea ARVOR 215.
La faţa locului, a fost găsit un bărbat de 64 de ani, în stare conştientă, căruia i s-a făcut rău în timp ce se afla la pescuit.
Bărbatul a fost dus la mal de colegii noştri si apoi preluat de echipajul SMURD, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Ulterior a fost transportat la Spitalul Judeţean Călăraşi, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
În prezent, bărbatul, domiciliat pe raza judeţului Călăraşi, se află în afara oricărui pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *