Noi restricții în perioada Crăciunului și a Anului Nou

Autoritățile anunță că nu introduc noi restricții în perioada Crăciunului și a Anului nou, însă cele în vigoare se mențin. Astfel sunt în în vigoare, printre altele, următoarele măsuri:
*Este interzisă deplasarea persoanelor în grupuri formate din mai mult de șase persoane care nu fac parte din aceeași familie; Este interzisă organizarea și participarea la evenimente private (mese festive, petreceri etc.);
*Este interzisă deplasarea cetățenilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 pe întreg teritoriul țării, cu excepția situațiilor motivate prevăzute de legislație, iar în localitățile aflate în carantină circulația persoanelor este permisă cu restricțiile stabilite de comitetele locale pentru situații de urgență;
*Portul măștii de protecție este obligatoriu atât în spațiile deschise, cât și în cele închise.
Autoritățile susțin că „în acest moment evoluția răspândirii virusului SARS-COV-2 este pe o pantă vizibil descendentă”. „Dacă în urmă cu o lună erau înregistrate aproximativ 60 de mii de persoane nou infectate într-o săptămână, la nivel național, săptămâna trecută au fost înregistrate sub 35 de mii de cazuri”, se arată într-o informare a Grupului de Comunicare Strategică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *