Momentan, guvernul renunţă la taxa auto

Momentan, guvernul renunţă la taxa auto

Guvernul nu se mai gândeşte la o nouă taxă auto pentru că nu găseşte o formulă matematică de calcul care să nu mai permită atacarea în justiţie, anunţă Graţiela Gavrilescu, ministrul mediului.

Două variante în analiză
Noua contribuţie auto urma să fie fundamentată pe următoarele criterii – emisia de carbon, norma de poluare, capacitatea cilindrică şi vechimea. Deşi grupul de lucru dedicat unei noi taxe nu a prezentat o variantă de calcul pentru alternativa la fosta taxă auto, a discutat mai multe variante de reformulare a legislaţiei printr-un sistem conform cu legislaţia Uniunii Europene, dar care să atingă şi obiectivele de mediu. Grupul de lucru analiza două variante, care reintroduceau indirect vechea taxă auto. Prima variantă presupunea introducerea unei „componente de mediu“ în taxa achitată periodic la ITP, în timp ce a doua variantă prevede includerea acestei componente în impozitul datorat pentru mijloace de transport. Ambele cazuri sunt inspirate de practici din alte state UE, respectă principiul „poluatorul plăteşte“ şi sunt raportate la venitul mediu al românilor, arăta Guvernul.

Sute de milioane de lei cheltuieli de judecată
La finele anului trecut, acelaşi ministru al Mediului anunţa că viitoarea taxă pe care proprietarii de autovehicule înmatriculate în România o vor plăti se va aplica nu doar autovehiculelor mai vechi de zece ani, ci tututor maşinilor poluante şi va avea mai multe componente, care nu vor intra concomitent în vigoare la 1 ianuarie 2019. Termenul a fost amânat ulterior, ultima dată indicată pentru definitivarea noii taxe fiind 31 martie 2019. În perioada 2007-2017, statul a colectat, sub diverse forme ale taxei auto, suma de 7,24 miliarde de lei. În contextul în care România riscă o procedura de infringement privind taxa auto, autorităţile au eliminat-o la începutul anului 2017. Pentru sumele restituite până în 2017, statul a cheltuit mai multe sute de milioane de lei drept cheltuieli de judecată şi dobânzi, după ce persoanele în cauză au acţionat în instanţă Fiscul şi Fondul de Mediu, blocând conturile acestor instituţii. Dacă Guvernul nu ar fi decis restituirea taxelor, Comisia Europeană ar fi declanşat o nouă procedură de infringement împotriva României.

Rămâne Programul Rabla
Executivul nu a reuşit să găsească o formulă matematică pentru a introduce o nouă taxă auto care să nu mai poată fi atacată în justiţie, cum s-a întâmplat de fiecare dată în ultimii ani, cu decizii în defavoarea autorităţilor, astfel că parcul auto naţional va fi stimulat spre înnoire prin intermediul Programului Rabla, spune ministrul Mediului. „În grupul de lucru, din care fac parte inclusiv conducătorii şi multe dintre ministerele abilitate, nu au reuşit să găsească formula matematică, astfel încât să nu poată fi atacabilă în justiţie, aşa cum s-a întâmplat cu toate celelalte taxe de poluare, inclusiv cu timbrul de mediu“, anunţă Graţiela Gavrilescu. Ea spune că guvernul se va concentra asupra înnoirii parcului auto naţional prin Programul Rabla. Anunţul de acum vine după ce, la începutul anului, autorităţile analizau structura parcului auto, încadrând toate autovehiculele în funcţie de mai multe criterii, respectiv emisia de carbon, norma de poluare, capacitatea cilindrică şi vechimea, dar nu definitivaseră încă formula de calcul al valorii taxei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *