Listele electorale vor fi actualizate, printr-un nou proiect de lege

Ministrul de Interne, Mircea Duşa, a cerut autorităţilor locale actualizarea listelor electorale, anunţând că MAI, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, lucrează în prezent la un proiect de lege privind reglementarea listelor cu alegători, care se va aplica scrutinelor viitoare.
Principala sarcină transmisă reprezentanţilor autorităţilor locale a fost aceea de a realiza din timp actualizarea listelor electorale. În acest sens, ministrul Mircea Duşa a accentuat faptul că orice persoană trebuie să respecte legea, iar cel ce va greşi va suporta consecinţele legale.

În ceea ce priveşte începutul anului şcolar, conducerea MAI a solicitat autorităţilor locale o maximă prudenţă pe linia asigurării ordinii publice în preajma unităţilor de învăţământ dar şi o informare preventivă în rândul părinţilor.

Duşa a cerut Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă desfăşurarea de controale privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi verificarea planurilor existente în unităţile de învăţământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *