Când sunt obligatorii cauciucurile de iarnă și ce amenzi riscă cei care nu le folosesc

Când sînt obligatorii cauciucurile de iarnă și ce amenzi riscă cei care nu le folosesc

„Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci cînd se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, precizează Poliția Rutieră. Potrivit polițiștilor, șoferii care nu respectă legea riscă amenzi consistente și reținerea certificatului de înmatriculare al mașinii.

Nerespectarea obligațiilor se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberîndu-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Șoferilor li se recomandă să-și planifice din timp călătoriile, să se intereseze de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseu şi să verifice starea autovehiculului.
„Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mîzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frînare în astfel de condiţii este mult mai mare. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci cînd rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!”, spun polițiștii
Pentru a preîntîmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Română recomandă, de asemenea, șoferilor să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.
“Folosiţi luminile de întîlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!”, mai recomandă agenții de loa Rutieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *