ANRE aprobă majorarea cu 2,5%, în medie, a tarifelor de distribuţie a energiei electrice

ANRE

Comitetul de Reglementare din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) s-a întrunit luni dimineaţa pentru a aproba un proiect de ordin care prevede majorarea cu circa 2,5%, în medie, a tarifelor de distribuţie a energiei electrice. Decizia vine ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018, însă aceasta nu va conduce şi la majorarea tarifelor finale pentru populaţie, scrie Agerpres.

„Având în vedere creşterea valorii prognozate a «Costurilor rezultate cu plata impozitelor, redevenţelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, stabilite conform legislaţiei în vigoare sau de către autorităţile locale», cauzate de modificarea procentului aplicat la cifra de afaceri realizată în anul 2018 de la 0,1% la 2%, considerăm necesară efectuarea corecţiilor aferente costurilor necontrolabile ale operatorilor de distribuţie şi corectarea tarifelor de distribuţie valabile de la 1 martie 2019“, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordin aflat în discuţie.
Acesta mai precizează că noile tarife pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice propuse prin actuala modificare conduc la suportarea de către utilizatorii din aria în care operatorii prestează serviciul de distribuţie a unor costurile pentru serviciul de distribuţie majorate, conform creşterilor de tarife menţionate în proiectele de ordin.

„Modificarea tarifelor va permite asigurarea veniturilor anuale ale operatorilor de distribuţie concesionari necesare desfăşurării activităţii, ca urmare a modificării apărute în legislaţia primară“, potrivit notei de fundamentare.
Pe 29 ianuarie, ANRE a emis un comunicat de presă în care preciza că „preţul energiei şi al gazelor naturale pentru consumatorii casnici în regim reglementat nu va creşte până în anul 2022, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018“.

ANRE a anunţat recent că prorogă termenul până la care companiile energetice trebuie să transmită cifra de afaceri pe baza căreia se va calcula contribuţia de 2% stipulată în OUG 114/2018, fără a preciza însă care este noul termen de furnizare a acestor date.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *